Fățan Luca Petru, pugilist legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, a câștigat medalia de argint la Cupa României la Cadeți, desfășurată la Drobeta Turnu Severin. Sportivul este pregătit de către Andrei Dărămuș, boxer retras recent din activitate, care a început munca de antrenorat. Aceasta este, de altfel, prima medalie obținută de un sportiv pregătit de Andrei Dărămuș. Boxerul nostru are 14 ani și a concurat la categoria de greutate 66 de kilograme. Cupa României s-a desfășurat în sistem piramidal. Fățan Luca Petru a câștigat 3 meciuri, însă a pierdut în finală, clasându-se astfel pe locul 2 la categoria sa de greutate.
Andrei Dărămuș (foto arhivă, în dreapta), pugilist legitimat la CS Unirea Alba Iulia, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, organizat la sfârșitul lunii noiembrie la Târgu Mureș. După această medalie, Andrei Dărămuș ia în calcul să încheie o carieră de 22 de ani, timp în care a fost considerat unul dintre cei mai talentați luptători din Alba, fiind apreciat la nivel național. Acesta a reușit să câștige medalii importante după ce a abordat fiecare meci cu determinare și curaj. La campionatul național, Andrei Dărămuș (33 de ani), a concurat la categoria de greutate 80 de kilograme. Andrei Dărămuș a câștigat primul meci, însă a doua luptă a fost oprită de către arbitru care a considerat că sportivul nostru nu mai poate continua. Andrei Dărămuș a doar, însă, de altă părere: „Mi-am dorit mult medalia de aur, sunt dezamăgit și consider că meciul putea continua, iar eu puteam să câștig. Boxul este un sport de bărbați și meciul nu trebuia oprit deoarece eu eram apt. Asta este viața, acesta este sportul. Am fost foarte bine pregătit și sunt foarte dezamăgit de decizia arbitrului și de rezultat”, a precizat Dărămuș. Deși era anunțat ca ultim campionat, Andrei Dărămuș lasă o portiță deschisă în privința revenirii în ring deoarece îi este greu sa renunțe. ”Cei care vor să practice acest sport trebuie să aibă un antrenor bun, să fie disciplinați, muncitori, conștiincioși, să fie pregătiți să facă sacrificii, să fie dispuși să sară peste mese pentru a putea face cântarul, dar satisfacțiile pe care le aduce boxul merită! Munca și talentul contează fiecare în proporție de 50%. Este, de asemenea, un sport în care contează mult concentrarea, deoarece o clipă de neatenție, în ring, poate ruina multă muncă. Le transmit copiilor că pentru box e nevoie de curaj și determinare care, asociate cu seriozitatea, vor aduce rezultate”, a spus Andrei Dărămuș, care este și antrenor al CS Unirea Alba Iulia la box. Pentru această competiție, Andrei Dărămuș a fost pregătit de către antrenorul Sorin Clonța. „Îl felicit pe sportivul nostru și pe antrenorul său pentru acest rezultat la cea mai importantă competiție de profil din țară”, a spus Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia. (Comunicat de presă, CS Unirea Alba Iulia)
Pugilistul albaiulian Andrei Dărămuș (foto dreapta-arhivă facebook) va lupta astăzi în semifinala categorie 80 de kg cu Cătălin Florin Șerban (Mioveni) pentru un loc în finala categoriei respective, ultimul act va avea loc mâine, din cadrul ediției din acest an a Campionatului Național de Seniori care are loc la Târgu Mureș. În primul meci, sportivul din Cetatea Marii Uniri l-a învins prin abandon în repriza secundă pe Andrei Ioniță (Voluntari). Baftă, Andrei! (D.U.)
Boxerul Dărămuș a căzut zguduitor, omul Andrei se ridică mândru. După ce a suferit un K.O îngrozitor, medicii i-au interzis să mai practice boxul timp de 6 luni, însă el este dispus să continue lupta ”Voi lupta la finala Campionatului pentru că după 20 de ani de box, merit să ies din ring învingător și cu fruntea sus”. ”Cel mai cunoscut boxer din România este, de mai bine de o săptămână, Andrei-Vasile Dărămuș. Poate nu după nume, ci după ”boxerul ăla care a luat un KO cu tragedie la Cupa României de la Iași”. Aproape toate televiziunile au transmis secvențele de groază de la competiția de seniori de la Iași, cu titluri de genul ”KO devastator”, ”Imagini cu puternic impact emoționat”. ”Sunt bine, mama a fost mai afectată”
Puțini sunt însă aceia care l-au contactat pe Dărămuș, pentru a-l întreba cum se simte și, mai ales dacă are nevoie de sprijin. Probabil că toți ar fi fost refuzați, pentru că Andrei e un boxer mândru și orgolios, călit de viața care i-a dat deja mai multe ”KO-uri devastatoare”, însă ar fi aflat multe lucruri despre omul Dărămuș. Ar fi aflat că în drum spre competiția de la Iași, Andrei a primit vestea că i s-a născut primul copil, Biana Maria, pe care l-a văzut abia o săptămână mai târziu; că știrile tv i-au îngrozit familia; că lovitura primită în ringul de la Iași i-a schimbat deja viitorul.
Pugiliștii legitimați la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, Lucian Rîșniță și Andrei Dărămuș, au obținut două medalii de bronz la Cupa României de Seniori, desfășurată la Iași în perioada 16-20 martie 2021. Cupa României a fost organizată de Federația Română de Box, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor impuse în actualul context epidemiologic.
La această competiție, CS Unirea a participat cu doi sportivi, care s-au întors cu medalii:
1. Rîșniță Gheorghe Lucian (categoria 57 de kilograme) – medalia de bronz;
2. Dărămuș Andrei Vasile (categoria 75 de kilograme) – medalia de bronz.
Cei doi sportivi sunt pregătiți de antrenorul emerit Nicolae Paștiu. ”În box, chiar dacă domini tot meciul, este suficient ca adversarul să prindă, pe final, o lovitură norocoasă și să câștige. Lupta continuă”, a spus antrenorul emerit Nicolae Paștiu. ”Eforturile boxerilor și antrenorului, depuse într-o perioadă grea pentru sportul de performanță, sunt demne de aprecierile noastre. Sunt primele medalii din această primăvară în care vom mai avea competiții, și la alte ramuri sportive, inclusiv pe plan internațional”, a declarat Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.
Următoarele competiții pentru secția de box au loc în luna mai, pentru cadeți și juniori.
CS Unirea Alba Iulia legitimează sportivi care vizează performanța și are nouă ramuri sportive active: atletism, powerlifting, haltere, orientare, box, judo, culturism, tenis de masă și taekwondo (ultima secție înființată). (Comunicat de presă, CS Unirea Alba Iulia)
Andrei Dărămuș (foto stânga alături de antrenorul Nicolae Paștiu), pugilist legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, a fost convocat la pregătirea centralizată organizată de Federația Română de Box și Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în vederea selecției lotului de boxeri pentru turneul de calificare de la Paris. Turneul de la Paris va avea loc în mai 2021 și reprezintă ultima etapă premergătoare calificării pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Dacă va fi selecționat la turneul de la Paris, Andrei Dărămuș va lupta pentru a se califica la Jocurile Olimpice, ce sunt programate pentru a se desfășura în vară, la Tokyo. Pugilistul are 33 de ani și concurează la categoria 75 de kilograme. Acesta se va prezenta luni, 11 ianuarie 2021, la București, pentru efectuarea vizitei medicale în vederea participării la pregătirea centralizată. ”Andrei Dărămuș, sportiv cu mare potențial, este unul dintre cei mai talentați pugiliști din județul Alba, care a demonstrat că se poate impune la cel mai înalt nivel. Convocarea la lotul olimpic național este o veste foarte bună pentru CS Unirea Alba Iulia. Îl felicit și pe antrenorul Nicolae Paștiu, care ține flacăra boxului aprinsă, într-o perioadă dificilă pentru sportul de performanță”, a spus Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.
În trecut, Andrei Dărămuș a obținut mai multe medalii importante, între care și un loc 3 la Campionatul Mondial de cadeți. Acesta este pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu. Pregătirea centralizată se va desfășura cu respectarea tuturor restricțiilor impuse în actualul context epidemiologic. Reamintim că CS Unirea Alba Iulia, instituție subordonată Ministerului Tineretului și Sportului, are 8 secții sportive active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare, culturism şi tenis de masă. Cu această ocazie, anunțăm că CS Unirea Alba Iulia a început demersurile necesare în vederea înființării unei noi secții, de Taekwondo, documentația necesară fiind depusă la Ministerul Tineretului și Sportului. (Comunicat de presă, CS Unirea Alba Iulia)
Andrei Dărămuş, CS Unirea Alba Iulia, s-a calificat în finala categoriei 81 kg la Campionatele Nationale de Seniori de la Resita (in direct pe GSP TV). Acesta l-a învins prin KO în repriza a doua pe favoritul gazdelor şi al „hârtiei”, Alexandru Bibiricea (CSM Reşiţa). Din păcate în finala disputată, sâmbătă, împotriva lui Cătălin Paraschiveanu (SCM Bacău), talentatul pugilist albaiulian a pierdut la puncte, scor 1-2! Oricum, felicitări lui şi Maestrului Nicolae Paştiu care îl antrenează, pentru medalia de argint şi titlul de vicacampion naţional! (D.U.)
Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării vă exprimați acordul cu modul de utilizare a acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor.