Cupa Soda, ediția 1!
Clubul Sportiv Ocna Mureș, în parteneriat cu Primăria Ocna Mureș, organizează prima ediție a Cupei SODA, competiție care la ediția inaugurală se desfășoara în perioada 3-4 august. pentru două categorii de vârstă, U15 (copii născuți în anul 2010 și mai mici) – partidele se vor juca pe 3 august respectiv U13 (copii născuți în anul 2012 și mai mici) – meciuri care se vor disputa pe 4 august. Și-au anunțat prezența mai multe cluburi din județul Alba, dar și din județele limitrofe, Cluj și Mures, dar se așteaptă și participarea altor echipe din regiune. Taxa de participare este de 500 de lei pentru fiecare echipă. Competiția din orașul „sării” se dorește a fi un succes de la prima ediție, iar dacă acest lucru se va confirma, organizatorii speră ca acest turneu să devina o tradiție și, de ce nu, un turneu de succes la nivel național. Înscrieri la numerele de telefon 0722578587, 0736771084 și 0746483679. (D.U.)