Andra Ologu medalie de argint la tineret!

A cincea ediție a Maratonului Internațional București, care a avut loc duminică, 7 octombrie, în capitală, a adunat la start în diferite probe – maraton, semimaraton, ștafetă, cursa populară, cea a scaunelor cu rotile și cea destinată copiilor, peste 7.000 de participanți din 40 de țări. La această competiție care a avut o dublă însemnătate, aici stabilindu-se și medaliații Campionatelor Naționale de maraton, au participat și trei reprezentante ale județului Alba: Ana Rodean, Andra Ologu și Alina Boholțan, toate concurand pentru C.S. Universitatea Alba Iulia, însoțite de antrenorul Gabi Avram. După cum era de așteptat, atât la masculin cât și la feminin, s-au impus reprezentanții continentului negru: kenyanul Felix Kangogo respectiv etiopianca Almaz Nagede Fekade. O evoluție foarte bună a avut Ana Rodean care, deși debutantă în acestă probă a probelor, a terminat competiția pe un excelent loc 6 în clasamentul general cu timpul de 2:55:08, urcând totodată pe treapta a treia a podiumului în competiția internă. Andra Ologu – 3:19:11, locul 10 la general și 7 la Naționale și Alina Boholțan – 3:30:05, locurile 13 respectiv 10, au reușit să termine acestă cursă extrem de dificilă, contribuind la clasarea echipei C.S. Universitatea Alba Iulia pe locul (mai mult…)

Citește mai multAndra Ologu medalie de argint la tineret!

Grand Prix Ana Maria Groza, ediţia a 3-a!

În jur de 100 de elevi din judeţul Alba au participat astăzi, pe stadionul “Cetate” la a 3-a ediţie a Grand Prix-ului de atletism “Ana Maria Groza”. Competiţia desfăşurată sub motto-ul “Eu am reuşit, poţi şi TU!”, a avut drept scop atragerea copiilor spre mişcare, insuflarea spiritului de competiţie şi conştientizarea noţiunii de “fair play” în rândul micuţilor. “A fost foarte greu să organizez un asemenea concurs şi în acest an, dar am ţinut neaparat să perpetuez tradiţia, tocmai din dorinţa de a transmite elevilor dorinţa de a face sport pentru sănătate. Chiar dacă numărul de participanţi a fost mai (mai mult…)

Citește mai multGrand Prix Ana Maria Groza, ediţia a 3-a!
  • Categorie Articol:Can-can

În meci amical, AJF-CJA Mureş – AJF-CJA Alba 0-2!

Disputat marți, 18 septembrie, pe terenul principal de iarbă al complexului Weekend din Târgu Mureș, meciul selecționatelor arbitrilor din județele Mureș și Alba, s-a încheiat cu un rezultat favorabil echipei oaspete, scor final 2-0 (1-0 la pauză) pentru CJA Alba (goluri marcate de Adrian Damian și Andrei Nagy). La jocul condus, într-o manieră excelentă, de brigada de arbitri: Gabor Cseh – Andra Tănăsuc și Elena Munteanu, au participat următoarele echipe:

AJF-CJA MUREȘ: Ovidiu Bordaș, Eugen Mocan, Claudiu Stef, Janos Szakacs, Laszlo Kusztos, Flanja Călin, Sorin Muntean, Daniel Botezan, Mircea Bucur (cpt), Iulian Chertes, Romulus Pop, (mai mult…)

Citește mai multÎn meci amical, AJF-CJA Mureş – AJF-CJA Alba 0-2!

O victorie şi o înfrângere pentru Volei Club Alba Blaj!

În prima zi a turneului amical de la Bacău, echipa de volei feminin Volei Club Alba Blaj a învins vicecampioana României, Ştiinţa Bacău, cu scorul de 3-1 (25-19, 13-25, 25-23, 25-18), în celalalt meci al patrulaterului “Cupa Municipiului Bacău” fiind Unic Piatra Neamţ – Medicina Tg Mureş 3-2. Sâmbătă după amiază, formaţia din “Mica Romă” a pierdut cu Unic Piatra Neamţ, scor 1-3 (17-25, 25-21, 23-25, 21-25) iar astăzi va juca cu Medicina Tg. Mureş. Pentru VC Alba Blaj (antrenori Marius Macarie şi Liliana Bogendorfer) au evoluat Alice Kapelovies, Roxana Lupu, Valentina Rusu, Marija Sandic, Alexandra Ciontoş, Laura Mastahac, Melinda Dobeş, Adriana Dudnic, Bojana Stojkovic, Andreea Niţulescu. (D.U.)

Citește mai multO victorie şi o înfrângere pentru Volei Club Alba Blaj!
  • Categorie Articol:Can-can

Campionatul Munţilor Apuseni (2012) a ajuns pe site-ul FRF!

mbătă 1 septembrie, în localitatea Sălciua din județul Alba , au avut loc finalele Campionatului Munților Apuseni , competiție anuală „Grassroots” (derulată pe parcursul a două luni calendaristice) aflată la cea de-a III-a ediție. Această competiție a fost creată cu scopul de a acoperi din punct de vedere fotbalistic un teritoriu defavorizat din cauza lipsei terenurilor de fotbal cu iarbă de dimensiuni normale. Asociația Județeană de Fotbal Alba împreună cu Consiliul Județean Alba au reușit să organizeze o competiție pe 8 terenuri sintetice de dimensiuni reduse, adresata numai zonei rurale (satelor și comunelor din munții Apuseni), (mai mult…)

Citește mai multCampionatul Munţilor Apuseni (2012) a ajuns pe site-ul FRF!
  • Categorie Articol:Can-can

S-a inaugurat baza sportivă Fair Play Club din Alba Iulia! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Astăzi, în jurul prânzului, în prezenţa primarului Albei Iulia, Mircea Hava, s-a inaugurat bază sportivă a celor de la Fair Play Club Alba Iulia (n.a. situată în apropierea Colegiului Naţional HCC din Alba Iulia), una cosmetizată în proporţie de sută la sută! Este vorba despre o bază sportivă ultramodernă, care poate găzdui atât meciuri de fotbal pe teren sintetic, cât şi competiţii de tenis de masă şi multe altele. Asta în condiţii de nota 10. Totul este nou-nouţ, aşa că nu mai ezita şi VINO AICI! PENTRU SPORT! (D.U., foto şi video N.P.) (mai mult…)

Citește mai multS-a inaugurat baza sportivă Fair Play Club din Alba Iulia! (GALERIE FOTO-VIDEO)

Unirea Juniors Alba Iulia a câştigat turneul de la Zlatna!

Oraşul Zlatna, cu ocazia Zilelor oraşului, a organizat un interesenat turneul de fotbal dedicat junioriilor născuţi în 2000 şi mai mici. La turneu au participat Viitorul Abrud (grupa 2002-campionii judeţului), Unirea Juniors Alba Iulia (grupa 2001-campionii judeţului), Rival Alba Iulia (grupa 2001-2002) şi CS Zlatna. S-a jucat în sistem campionat, fiecare cu fiecare, pe jumătatea terenului, regulamentul fiind acelaşi ca la juniori E. Rezultate: Unirea Juniors Alba Iulia -Viitorul Abrud 2-0 (goluri Andrei Roşu); CS Zlatna – Rival Alba Iulia 1-0 (gol Andrei Mărginean); Unirea Juniors Alba Iulia – Rival Alba Iulia 3-0 (mai mult…)

Citește mai multUnirea Juniors Alba Iulia a câştigat turneul de la Zlatna!