Ședința lunară a arbitrilor!
În 2 aprilie 2026, a avut loc ședința lunară a Comisiei Județene de Arbitri Alba, desfășurată la Liceul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate și analizate prevederile Legii 11 – Offside, cu accent pe interpretarea corectă în situații de joc. De asemenea, au fost abordate aspecte organizatorice și administrative relevante pentru activitatea arbitrilor. Continuăm să investim în pregătirea și dezvoltarea arbitrajului la nivel județean. (sursa facebook Comisia Județeană a Arbitrilor Alba)
Pregătire pentru performanță! (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)
𝐓𝐔𝐑𝐍𝐄𝐔 𝐃𝐄 𝐅𝐎𝐓𝐁𝐀𝐋, 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔!
Aiudul va avea din nou echipă de fotbal: CSM Aiud va evolua din toamnă, în Liga a 4-a Alba!
CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, dacă vor fi locuri disponibile). Astfel, conform informațiilor recente, antrenor principal va fi aiudeanul Remus Țălnar. Acesta va reveni de la Fortuna Lunca Mureșului, unde a avut rezultate deosebite, câștigând finala regională a Campionatului Național Under 19. Lotul urmează să fi alcătuit, în proporție covârșitoare, din jucători localnici, tineri. În discuții se mai regăsesc la CSM Aiud, antrenorul Radu Andone (Școala „Bogdan Andone”, ultima dată la Hidro Mecanica Șugag) – pentru copii și juniori. La nivelul organigramei este pomenit numele lui Lucian Dan, fostul arbitru în prima ligă, lucrurile urmând să așeze în perioada următoare, după alte negocieri. Un cuvând important în creionarea strategiei îl are și antrenorul Bogdan Andone, revelația SuperLigii cu FC Argeș, cel care are un perteneriat cu administrația locală. Astfel, fotbalul din Aiud renaște, prin intermediul Clubului Sportiv Municipal Aiud, club înființat în urmă cu mai bine de un an de administrația locală aiudeană, care are și CIS (Certificat de Indentitate Sportivă). Însă, mai sunt multe lucruri de pus la punct în plan organizatoric, benefic fiind faptul că Aiudul fotbalistic trece într-o nouă etapă. Jocurile oficiale se vor disputa pe „Aiudelul”, iar la planul de relansare al fotbalului aiudean vor contribui, într-o colaborare de perspectivă, cluburile juvenile gen Școala de Fotbal „Bogdan Andone”, Juniorul sau Olimpia, dispuse să cedeze jucători. (mai mult…)
𝑺𝒆𝒎𝒊𝒏𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒊𝒂𝒓𝒏ă 𝒂𝒍 𝒂𝒓𝒃𝒊𝒕𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒊𝒏 𝒋𝒖𝒅𝒆ț𝒖𝒍 𝑨𝒍𝒃𝒂
Duminică, 08.03.2026, la Sebeș, a avut loc 𝑺𝒆𝒎𝒊𝒏𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒊𝒂𝒓𝒏ă 𝒂𝒍 𝒂𝒓𝒃𝒊𝒕𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒊𝒏 𝒋𝒖𝒅𝒆ț𝒖𝒍 𝑨𝒍𝒃𝒂, organizat de Comisia Județeană de Arbitri Alba. Cu această ocazie, arbitrii au susținut testele fizice și teoretice, pregătitoare pentru partea a doua a sezonului competițional, și au parcurs mai multe teme legate de Legile Jocului, menite să contribuie la îmbunătățirea nivelului de pregătire și la interpretarea corectă a fazelor de joc. Tot în cadrul acestui seminar au fost declarați admiși cei 15 cursanți care au finalizat Ș𝒄𝒐𝒂𝒍𝒂 𝒅𝒆 𝑨𝒓𝒃𝒊𝒕𝒓𝒊 . Le urăm bun venit în familia arbitrajului și mult succes în activitatea viitoare! De asemenea, fiind 8 𝑴𝒂𝒓𝒕𝒊𝒆 – 𝒁𝒊𝒖𝒂 𝑰𝒏𝒕𝒆𝒓𝒏𝒂ț𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍ă 𝒂 𝑭𝒆𝒎𝒆𝒊𝒊, au fost felicitate doamnele și domnișoarele prezente, cărora le transmitem încă o dată cele mai frumoase gânduri și multă apreciere. În cadrul evenimentului a fost felicitat și premiat arbitrul asistent 𝑷𝒐𝒑𝒂 𝑫𝒂𝒏𝒊𝒆𝒍, pentru întreaga sa carieră la nivel național și pentru contribuția adusă arbitrajului. Pe această cale dorim să transmitem mulțumiri 𝑨𝒔𝒐𝒄𝒊𝒂ț𝒊𝒆𝒊 𝑱𝒖𝒅𝒆ț𝒆𝒏𝒆 𝒅𝒆 𝑭𝒐𝒕𝒃𝒂𝒍 𝑨𝒍𝒃𝒂 pentru susținerea necondiționată și implicarea în activitatea Comisiei Județene de Arbitri Alba. 𝑳𝒆 𝒅𝒐𝒓𝒊𝒎 𝒎𝒖𝒍𝒕 𝒔𝒖𝒄𝒄𝒆𝒔 𝒕𝒖𝒕𝒖𝒓𝒐𝒓 𝒂𝒓𝒃𝒊𝒕𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 î𝒏 𝒎𝒆𝒄𝒊𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒖𝒓𝒎𝒆𝒂𝒛ă! (sursa facebook Comisia Județeană de Arbitri Alba)
8 Martie la Carolina Mall! (GALERIE FOTO pe alba-sport.ro)

Bölöni László în vizită la Aiud!
Bölöni László a venit la Aiud pentru a se întâlni cu publicul, dar și pentru a depăna amintiri! Tatăl dânsului a fost elevul Colegiului Bethlen Gabor cu ani în urmă, a povestit familiei de multe ori despre acest loc de neuitat. O sală arhiplină de tineri, și mai puțin tineri, au așteptat cu nerăbdare sfârșitul filmului și întâlnirea cu legenda fotbalului. Sfatul dat de fotbalist: talentul ajută dar consecvența și munca își aduc roadele și în fotbal În rândurile spectatorilor și-a regăsit dl Bölöni amicul din copilărie, părintele Ferencz Gábor. Mulțumim echipei Vándormozi! (Municipiul Aiud - Oficial)



