Etapa s-a terminat, comentariile continuă…Raul Mihălţan, Tiberius Varga, Paul Muntean, Cipri Brânză şi Aurel Breaz au fost MVP-urile!

Runda cu numărul 9 din Liga a IV-a a consemnat 5 victorii ale gazdelor (n.a. s-ar putea să vorbim despre 6 succese ale amfitrionilor în cazul în care Voinţa Stremţ va pierde la masa verde jocul câştigat pe teren la Sîntimbru deoarece a folosit un jucător, Roland Fogoroşi, care nu era trecut pe foaia de joc!) respectiv 2 ale vizitatorilor, şi 28 de goluri marcate. Cu câte o dublă de căciulă, Raul Mihălţan (Olimpia Aiud în 3-0 cu Spicul Daia Română), Tiberius Varga (FC Miceşti în probabil singurul succes al vizitatorilor în 3-0 la Vama Seacă), Paul Muntean (Sportul Petreşti în 4-1 cu Energia Săsciori), Cipri Brânză (Viitorul Sîntimbru în 3-4 cu Voinţa Stremţ) şi Aurel Breaz (Voinţa Stremţ în 4-3 în deplasare cu Viitorul Sîntimbru) au fost desemnaţi cei mai buni jucători ai rundei. Cu specificaţia că ultimilor doi, cel mai probabil, nu le vor fi contabilizate golurile în cazul în care jocul cu pricina va fi omologat cu scorul de 3-0 în favoarea sîntimbrenilor! Altfel, Sportul Petreşti este singura grupare cu nouă victorii din tot atâtea posibile iar CIL Blaj, trupa din Mica Romă are şase succese şi trei remize, rămâne în continuare invincibilă! (D.U.)

Citește mai multEtapa s-a terminat, comentariile continuă…Raul Mihălţan, Tiberius Varga, Paul Muntean, Cipri Brânză şi Aurel Breaz au fost MVP-urile!

Sportivii legitimați la CS Unirea Alba Iulia au obținut cinci medalii la Turneul Internațional de Judo ”Mureșul” CIS Gaz!

Judoka legitimați la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia au obținut cinci medalii, de argint și bronz, la Turneul Internațional de Judo ”Mureșul” CIS Gaz, ce s-a desfășurat sâmbătă în municipiul Târgu Mureș. (mai mult…)

Citește mai multSportivii legitimați la CS Unirea Alba Iulia au obținut cinci medalii la Turneul Internațional de Judo ”Mureșul” CIS Gaz!

Campionatul Naţional al juniorilor U19 respectiv U17, Seria a 8-a, etapa a 4-a! O victorie şi o înfrîngere pentru unirişti pe Valea Oltului! (GALERIE FOTO)

Juniorii U19 s-au impus la pas în jocul din deplasare cu Hidro Rm. Vâlcea, s-a jucat ieri, un 7-0, goluri Cornel Boboia 4, Darius Petruse, Cristi Lăutaru şi Andrei Bârdea, care nu mai lasă loc de interpretări şi au ajuns la un total de 7 puncte din trei jocuri (n.a. uniriştii au stat în runda secundă!) cu un golaveraj excelent 13-0! Robi Sicoe a jucat cu (mai mult…)

Citește mai multCampionatul Naţional al juniorilor U19 respectiv U17, Seria a 8-a, etapa a 4-a! O victorie şi o înfrîngere pentru unirişti pe Valea Oltului! (GALERIE FOTO)

Liga a V-a, Seria a 2-a, etapa a 8-a! Hidro Şugag şi Universitatea Alba Iulia rămân neînvinse! Joi la Şugag, în Cupa României, primul meci direct între cele două! VEZI AICI rezultatele şi clasamentul!

Rezultate: (mai mult…)

Citește mai multLiga a V-a, Seria a 2-a, etapa a 8-a! Hidro Şugag şi Universitatea Alba Iulia rămân neînvinse! Joi la Şugag, în Cupa României, primul meci direct între cele două! VEZI AICI rezultatele şi clasamentul!

Liga a IV-a, etapa a 9-a! Moment de reculegere în memoria lui Ilie Balaci! Odineşte-te în pace! Bate Sîntimbru la masa verde…VEZI AICI echipele, marcatorii şi clasamentul!

CIL BLAJ – NICOLAE LINCA CERGĂU 4-0. Marius Coman (46), Ioan Timiş (49 – penalty), Darius Mihu (71) şi George Voic (90+1).

CIL Blaj (antrenor Septimiu Boancăş): 23. Radu Damian (cpt.) – 10. Vasile Mercean, 4. Horaţiu  Popa, 18. Daniel Pop, 12. Alin Ciugudean, 77. Bogdan Varga, 3. Ioan Timiş, 4. Daniel Şerban, 17. George Voic, 13. Marius Coman, 9. Darius Mihu (7. Zoltan Ioo, 2. Alexandru Juncan, 24. Răzvan Comănici, 28. Silviu Vasiu, 20. Alin Cioancă, 25. Mircea Moldovan, 8. Sorin Pintea). (mai mult…)

Citește mai multLiga a IV-a, etapa a 9-a! Moment de reculegere în memoria lui Ilie Balaci! Odineşte-te în pace! Bate Sîntimbru la masa verde…VEZI AICI echipele, marcatorii şi clasamentul!

Reprezentativa Albei U14 în finala turneului FOTBAL ȘI FEMINITATE de la Suceava! „Albanezele” sunt vicecampioane naţionale! VEZI AICI video cu loviturile de departajare!

În semifinala din această dimineaţă a turneului final ALBA – Teleorman 2-1, au marcat (mai mult…)

Citește mai multReprezentativa Albei U14 în finala turneului FOTBAL ȘI FEMINITATE de la Suceava! „Albanezele” sunt vicecampioane naţionale! VEZI AICI video cu loviturile de departajare!

Campionatul Naţional al juniorilor U19 respectiv U17, Seria a 8-a, etapa a 4-a! O victorie şi o remiză pentru LPS Sebeş!

U19 FC Argeş – LPS Sebeş 1-3.

Pentru formaţia lui Coco Groza au jucat: Petrescu – Muresan, Jinar, Bercea, Olar, Macarie, Achim, Argatu, Voinea, Memu,Anghel. Au mai jucat: Cioropariu, Buta, Radu, Geid, Berki iar golurile au fost marcate de Buta minutul 65, Macarie minutul 82 şi 87. LPS Sebeş a acumulat 8 puncte, două victorii şi două remize şi un golaveraj de 8-4 iar sâmbătă, 27 octombrie de la ora 12.00, va juca pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş. (mai mult…)

Citește mai multCampionatul Naţional al juniorilor U19 respectiv U17, Seria a 8-a, etapa a 4-a! O victorie şi o remiză pentru LPS Sebeş!