În primul meci al finalei Ligii Naţionale de baschet feminin, Sepsi Sic Sf. Gheorghe – CSU Alba Iulia 82-57! Mâine, tot la Sf. Gheorghe are loc jocul al doilea!

Sepsi Sic Sf. Gheorghe a învins, în această seară în sala sporturilor Kati Szabo din Sf. Gheorghe, pe CSU Alba Iulia în prima partidă a finalei mari a Ligii Naţionale de baschet femini cu scorul de 82-57 (24-13, 23-11, 17-15, 18-18). A fost cel de-al optulea insucces consecutiv al albaiuliencelor în compania rivalelor de la Sepsi, iar mâine, tot la Sf. Gheorghe se dispută jocul al doilea, iar săptămâna viitoare, în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” sunt prevăzute, marţi, 29 martie şi miercuri, 30 martie, celelalte întâlniri, sistemul de desfăşurare al finalei fiind cel mai bun din cinci partide. Au marcat pentru gruparea din Cetatea Marii Uniri, Adriene Webb –  14 puncte, Jelena Antic – 13, Marta Fodor – 8, Branika Hadzovic – 7, Sonia Ursu – 6 , Ny Hammond –4, Elena Dincă – 3, Jefimia Karakasevic – 2. (D.U., sursa foto facebook)

Lasă un răspuns