Meci extrem de spectaculos în această după amiază la Braşov, trupa lui Bebe Brumaru pierzând în final cu scorul de 3-2, după ce braşovenii au avut 2-0 şi 3-1, asta în ciuda faptului că marile ocazii le-au aparţinut albaiulienilor. Pentru Unirea au marcat Ionuţ Biro şi Denis Dup iar echipa aliniată i-a cuprins pe R. Baba – Scrob, Fulea, Goguţa, Boancă, Varga, An. Oancea, Onacă, I. Biro, B. Ştef, S. Iacşa (D.Dup, Vl. Constantin, Uţă). “Cu toate că am pierdut sunt mulţumit de jocul elevilor mei, noi am fost cu ocaziile, ei din patru faze de poartă au înscris de trei ori şi au câştigat partida. Trebuie să spun că mai mulţi dintre jucătorii mei au contuzii după un joc mai mult decât agresiv al adversarilor care au încasat vreo şapte cartonaşe galbene. Cum însă scopul scuză mijloacele, asta este! Am pierdut o întâlnire pe care foarte bine o puteam câştiga. Mai avem un meci, duminică 18 mai de la ora 14.00 pe Cetate, cu LPS Sebeş (n.a. conjudeţenii a pierdut acasă cu Gloria Bistriţa cu scorul de 1-0), vreau să învingem şi să terminăm acest play-out pe locul întâi” a declarat Bebe Brumaru. (D.U.)

