Începe “balul” în “Mica Romă”!

Programul meciurilor din cadrul turneului semifinal al juniorilor, competiţie care debutează astăzi în sala de sport din Parcul Avram Iancu din Blaj, arată astfel:

*miercuri: ora 14.00 CS Teo CNMB Rm. Vâlcea – CSŞ 3 Steaua Bucureşti; ora 15.30 CSŞ Blaj – CSŞ Triumf Botoşani; ora 17.00 CNMV Ploieşti – CSŞ 2 UKRO Baia Mare.

*joi: ora

Citește în continuare

CSU LPS Alba Iulia – Universitatea Cluj la baschet feminin

Baschetbalistele de la CSU LPS Alba Iulia au câştigat, sâmbăta trecută, dramatic, după prelungiri, scor 78-77, confruntarea derby de pe Someş împotriva studentelor clujene, iar astăzi, de la ora 18.00, în sala de sport a Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, va avea loc un nou episod al luptei în doi pentru ocuparea poziţiei a 9-a în Grupa A2 (jocul contează pentru etapa a 4-a şi a fost amânat de FRB, la cererea oficialilor echipei oaspete). “Noi avem avantajul terenului propriu, dar în acelaşi timp ştim că ne aşteaptă o întâlnire extrem de dificilă şi de echilibrată. Încă nu se ştie exact ce se va întâmpla cu calendarul competiţional, dacă se mai joacă play-out, dar în actuala conjunctură este cel mai important meci al sezonului, întrucât dacă vom învinge, vom încheia campionatul pe poziţia a 9-a a ierarhiei”, a declarat George Lăncrănjan, antrenor al CS Universitatea “1 Decembrie 1918″ LPS Alba Iulia. Jocul va fi arbitrat de Alin Dragoş şi Tamas Toth, comisar Marian Oprea. (D.U.)

Citește în continuare

Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar

În week-end-ul încheiat s-au disputat în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, etapele judeţene la mai multe discipline sportive, iar în cele ce urmează vă prezentăm rezultatele înregistrate: *volei, învăţământ liceal, fete (organizat la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia): 1. Colegiul “Inochentie Micu Clain” Blaj, 2. Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, 3. Colegiul Naţional “Avram Iancu” Câmpeni; băieţi (organizat la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia): 1. Colegiul “Inochentie Micu Clain” Blaj, 2. Colegiul Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia, 3. Liceul Teoretic “Petru Maior” Ocna Mureş; *handbal, învăţământ liceal, băieţi (organizat la Colegiul Tehnic “Apulum” Alba Iulia): 1. Liceul

Citește în continuare

Turneu semifinal la Blaj!

Sala de sport din Parcul “Avram Iancu” din Blaj va găzdui de miercuri până duminică (miercuri, joi şi vineri se joacă cu începere de la ora 14.00 iar sâmbătă şi duminică meciurile vor începe de la ora 9.00) turneul semifinal, seria a 3-a, din cadrul Campionatului Naţional de juniori la care participă 6 echipe: CSŞ Blaj, CSŞ 2 UKRO Baia Mare, CNMV Ploieşti, CS Teo CNMB Rm. Vâlcea, CSŞ Triunf Botoşani şi CSŞ 3 Steaua Bucureşti. “Primele 2 formaţii se califică la turneul final şi eu cred că avem şanse reale să realizăm o performanţa deosebită pentru Blaj, mai ales că echipa s-a calificat după 2 decenii la un asemenea

Citește în continuare

3 victorii şi o înfrângere pentru LPS Sebeş!

În cadrul turneului 4 a Campionatului Naţional de juniori II (feminin), seria G, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Tg. Mureş, formaţia LPS Sebeş a obţinut 3 victorii, 25-16 (11-4) cu LPS Tg. Mureş, 28-19 (12-10) cu Şc. gen. Ioan Vlăduţiu Luduş şi 19-13 (14-8) cu Transilvania Tg. Mureş dar a pierdut meciul cu CSŞ Viitorul Cluj Napoca, scor 17-22 (10-11). Următorul turneu va avea loc la Luduş între 1 şi 2 aprilie iar primele 2 clasate din fiecare serie se califică în turneul semifinal. (D.U.)

CLASAMENT

1. CSS Viitorul Cluj 12 9 0 3 232 193 18p
2. Sc. Gen. I. Vlăduţiu Luduş 12 7 0 5 204 182 14p
3. LPS Tg. Mureş 12 6 1 5 243 226 13p
4. LPS SEBEŞ 12 6 1 5 177 164 9**p
5. ACS Transilvania Tg. Mureş 12 0 0 12 69 180 -12*p

* Echipă penalizată cu 12 puncte – nerespectare cerinţe talie şi vârstă

**Echipă penalizată cu 4 puncte – nerespectare cerinţe vârstă

Citește în continuare

Testare licenţa B UEFA

Miercuri, 13 aprilie 2011, la Casa Fotbalului (București), orele 9.00, va avea loc acțiune de perfecționare si testare pentru obtinerea licentei B UEFA. Antrenorii vor avea asupra lor carnetul de antrenor, 2 poze tip buletin si vor achita la casieria FRF taxa de perfecționare (65 lei) si viza anuala (70 lei). (ajfalba.ro)

Citește în continuare

4 medalii de aur şi 2 de argint pentru veteranii Albei!

Duminică, 13 martie, la Bucureşti, a avut loc Campionatul Naţional de atletism în sală pentru veterani, o competiţie de anvergură la care au luat startul 300 concurenţi din toată ţara. Judeţul Alba a fost reprezentat de 4 atleţi, care au avut o comportare foarte bună, reuşind să obţină 4 medalii de aur şi 2 medalii de argint. Rezultate:
Categoria 55-59 ani: Vasile Hârjoc (CS Unirea Alba Iulia), locul 1 şi titlul de campion naţional în proba de 3.000m.
Categoria 65-69 ani: Emilia Guşat ( CS Unirea Alba Iulia), locul 1 şi titlul de campion naţional în

Citește în continuare

“Poli” Marinca demis de la Performanţa Ighiu!

Înfrângerea suferită duminică, în cadrul rundei cu numărul 17 din Liga a 4-a (n.a. 0-1 la Aiud cu Metalul), a condus la înlocuirea antrenorului principal Ioan “Poli” Marinca (foto) din postul de antrenor principal al echipei Performanţa Ighiu. “Eu în perioada petrecută la Ighiu mi-am făcut datoria, am dus echipa la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a la finalul ediţiei trecute de campionat iar în acest sezon aveam şanse reale pentru a ne clasa pe primul loc, asta în ciuda insuccesului de la Aiud. Respect decizia conducerii clubului şi le urez băieţilor mult succes în continuare” a spus, în această dimineaţă, Marinca.

Citește în continuare

Mureşul Vinţu de Jos stopată de Energy(a) din Câlnic!

Rezultatele înregistrate în etapa cu numărul 14, prima din retur din cadrul Ligii a 5-a, Seria a 3-a, au fost următoarele: AS Pianu de Sus – Independenţa Cut 3-3, Energy Cetatea Câlnic – Mureşul Vinţu de Jos 3-0 (foto), AS Balomir Şibot – Hidro Şugag 4-3, Colrado Şpring – Orient Blandiana 5-0, Viitorul Tărtăria – Sportul Sebeş 0-7, Energia Săsciori – Sportul Pianu 2-2. Trupa lui Vasile Ursu (n.a. Mureşul Vinţu de Jos) a înregistrat prima înfrângere din acest sezon, la finalul întâlnirii vinţenii au contestat dimensiunile porţilor de pe arena Pielarul din Sebeş dar se pare că în conformitate cu regulamentul pentru a avea câştig de cauză ar fi trebuit să facă acest lucru înainte de startul jocului, înfrângere de care au profitat din plin

Citește în continuare

3 în 1…

Rezultatele înregistrate în etapa cu numărul 14, prima din retur din cadrul Ligii a 5-a, Seria a 2-a, au fost următoarele: Olimpic Berghin – Sportul Livezile 2-2, Del Dodo Alba Iulia – Mureşul Gâmbaş 2-1, Voinţa Beldiu – Flamura Roşie Rădeşti 1-4, Decebal Cricău – Inter Ciugud 0-1, Iezerul Ighiel – Fortuna Lunca Mureşului 3-0, Andreas Alba Iulia – FC Lopadea Nouă 5-1.

Citește în continuare
Închideți meniul