SERVUS!

Au trecut doar nouă etape din actuala ediţie de campionat a Ligii a 2-a şi în cadrul seriei Vest din fotbalul alocat spaţiului carpato-danubiano-pontic nu mai puţin de şase competitoare, din totalul celor şaisprezece înscrise oficial, au renunţat la serviciile antrenorilor principali cu care au plecat la drum…Cu speranţe, cu ambiţii, cu dorinţa de mai bine. Dar dacă n-a fost să fie, primii sacrificaţi au fost ei. Antrenorii adică. Că tot a venit vorba despre cei „pe care nu i-a prins paltonu’” pe banca tehnică a divizionarelor secunde să-i trecem în revistă. Este vorba despre Marius Baciu (Unirea Alba Iulia), Marcel Rusu (Arieşul Turda), Adrian Anca (Silvania Şimleu Silvaniei), Ionuţ Popa (ACSMU Iaşi), Cristi Negru (Dacia Mioveni) şi Ionel Augustin (Minerul Lupeni). Ce a condus la aceste despărţiri? Ba lipsa banilor la echipă, ba lipsa rezultatelor, ba amândouă, ba desfiinţarea grupărilor respective, ba…Normal că nimănui nu-i convine să rămână “fără sapă” mai ales acum în prag de iarnă, dar din păcate asta-i viaţa antrenorilor. Trebuie să ai mai mereu valiza pregătită! Chiar dacă unii dintre cei enumeraţi mai sus câştigau pe lună, şi pe pământ, în jur de 3.000 de euro, acum,în plină criză, sunt nevoiţi să treacă pe zacuscă, pe o murătură mică, să-şi facă cererea de subvenţie la încălzire şi să iasă cumva-cumva din iarnă! Ca noi toţi ceilalţi de altfel! Glumesc, desigur! Că din primăvară va fi mai bine, cu siguranţă, şi alte echipe îşi vor asigura serviciile lor. Nu de alta însă asta-i viaţa de antrenor, vara vesel, iarna trist! Şi reciproca este mai mult decât valabailă. Depinde doar de…data semnării contractului cu clubul în cauză. În rest, paltoanele să fie pregătite pentru orice eventualitate! NO, SERVUS!

Dan UDREA

Vinţu de Jos s-a mutat la…Ciugud!

Meciul dintre Mureşul Vinţu de Jos şi Sportul Sebeş a fost cel care a decis ca următoarele două partide ale trupei lui Vasile Ursu, considerate pe teren propriu, să se joace la…Ciugud. “La jocul cu pricina eu nu am fost prezent, pentru că am fost plecat cu echipa clubului meu privat într-un turneu în Spania. Dacă aşa au hotărât cei de la Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba, aşa rămâne. Vom avea timp de două etape terenul suspendat şi în aceste condiţii vom juca cu AS Pianu de Sus respectiv AS Balomir Şibot la Ciugud”, a spus, marţi seara, tehnicianul vinţenilor, cel care de la preluarea echipei nu a pierdut nici un meci!!! (Dan UDREA)

“Him” şi-a început treaba la Unirea Alba Iulia!

Ziua de marţi a fost prima în care Adrian Adorian Himcinschi şi Adrian Bicheşi au condus şedinţele de pregătire, două la număr, ale uniriştilor, la numai o zi după ce “ex-işi” Marius Baciu şi Flaviu Boroncoi au spus “pas” băncii tehnice a Unirii. “Din punctul meu de vedere totul este în regulă în ceea ce priveşte modul în care jucătorii au răspuns la cele două antrenamente de marţi. Doar Marius Pistol-probleme la un deget al piciorului şi Gabi Rotaru-dureri la spate, nu s-au antrenat dar cred că voi putea conta pe amândoi la jocul de sâmbătă cu Vâlcea. Este foarte bine că pentru acea partidă vor reveni Răzvan Dâlbea şi Mircea Oprea, nu de alta dar întâlnirea se anunţă a fi una dificilă mai ales că vâlcenii au reuşit să lege trei jocuri bune… Sper din tot sufletul să câştigăm, avem nevoie de toate punctele puse în joc şi suntem acum în situaţia în care nu ne putem permite să facem paşi greşiţi, mai ales pe teren propriu. Fac un apel către suporterii Unirii să ne fie alături la jocul de sâmbătă şi îi asigur ca atât eu, cât şi colegul Adi Bicheşi, împreună cu grupul fotbaliştilor Unirii Alba Iulia nu-i vom dezamăgi şi vom bate Vâlcea”, a spus, marţi seara, noul tehnician al “alb-negrilor”.

Dan UDREA

Restanţă la juniori

Miercuri, de la ora 16.00, este programată partida dintre CS Ocna Mureş şi Metalul Aiud, restanţă din etapa a 11-a a campionatului judeţean de fotbal pentru juniori D. Meciul de la Ocna Mureş va fi arbitrate de o brigadă locală, cu Alin Suciu la centru, Szabo Zoltan şi Radu Costin – arbitri asistenţi. (L.V.D.)

Un “maghiar” arbitrează Zlatna!

În altă ordine de idei, în Liga a 3-a de fotbal (seria a 6-a), meciul pe care CS Zlatna îl va disputa vineri, de la ora 15.00, în deplasare cu Gloria 2 Bistriţa va fi arbitrat de o brigadă din Baia Mare cu Dănuţ Maghiar la centru. La partida ce va fi găzduită de stadionul “IPROEB” din Bistriţa arbitri asistenţi au fost delegaţi Ionuţ Sava şi Cristian Lucaci.

O brigadă de arbitri din Aiud va oficia la partida FC Hunedoara – Gloria CTP Arad, din etapa a 10-a a Ligii a 3-a de fotbal (seria a 5-a). La centru se va afla Sergiu Popa, asistent 1 va fi Florin Hanca iar asistent 2 – Alin Damian. Meciul de la Hunedoara se va juca vineri, de la ora 15.00. (L.V.D.)

Fetele sunt la putere!

Brigadă feminină la meciul Unirii

Comisia Centrală de specialitate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat astăzi componenţa brigăzii de arbitri care va oficia la partida FC Unirea Alba Iulia – CSM Râmnicu Vâlcea, din etapa a 10-a a Ligii a 2-a de fotbal, seria Vest. Astfel, meciul de la Alba Iulia va fi condus la centru de Cristina Dorcioman (Câmpulung Muscel). La cele două linii se vor afla Irina Mârţ (Bucureşti) şi Monica Rigo (Cluj). Partida FC Unirea Alba Iulia – CSM Râmnicu Vâlcea se va juca sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul “Cetate”. În acest meci uniriştii îi vor avea pe banca tehnică pe Adi Himcinschi şi Adi Bicheşi, Marius Baciu şi Flavius Boroncoi prezentându-şi demisia ieri după amiază. (L.V.D.)

Buzăul şi-a luat punctele înapoi!

 Tulpan a reuşit ce n-a putut Marian Iancu

SERIA EST – GLORIA BUZĂU. Preşedintele Gloriei Buzău, Dan Tulpan (foto-în dreapta alături de Florin Prunea), a anunţat că echipa sa a primit decizia de la Comisia FIFA prin care echipa îşi recapătă cele 6 puncte luate în urma memoriului egipteanului Mohamed Abdelaziz şi este convins că adversarii din lupta pentru evitarea retrogradării ar fi procedat la fel. “Joi seară am primit decizia de la Comisia FIFA, în urma memoriului făcut de club, ca Gloria să-şi recapete cele 6 puncte. Acum avem 8 puncte în clasament. Federaţia primeşte separat decizia. Adversarii din lupta pentru evitarea retrogradării procedau la fel dacă erau în locul nostru. Sunt puncte muncite. Cazul este închis. Federaţia trebuie să ne reacorde cele 6 puncte”.

Adevărul a ieşit la iveală

El consideră că situaţia Politehnicii Timişoara, care nu a primit înapoi punctele pierdute este diferită şi a dezvăluit că echipa are în continuare probleme financiare. “Situaţia palmaresului Politehnicii Timişoara este mult mai complicată. E vorba de culori, de tradiţie. Lucrurile s-au pus în consens cu adevărul. În aproape o lună s-a primit acest răspuns favorabil. Lucrurile sunt complicate în continuare. Plătim pentru ce am semănat anterior, dezordine şi nepricepere. Pînă la 10 ianuarie sper ca lucrurile să se aşeze. Încercăm să aducem firme serioase, oameni potenţi care să ne sprijine”, a spus Tulpan. El speră că omul de afaceri care a ajutat Gloria să revină alături de echipă şi le mulţumeşte tuturor celor care au ajutat la rezolvarea acestui caz. “Cel care ne-a ajutat o perioadă atît a putut. Cred că recuperarea punctelor îl va determina să revină alături de noi. Buzăul are potenţial în infrastructură, în oamenii care sprijină echipa. Trebuie să le mulţumim primarului, membrilor fondatori şi oamenilor de la sectorul internaţional şi juridic de la Federaţie. Adevărul iese întotdeauna la iveală mai devreme sau mai tîrziu”, a încheiat Tulpan.

Horaţiu SIMA (Sport Total FM-Bucureşti)

Craiova a pus “tunurile” pe Balaci. Pe arbitrul Marian Balaci!

Petrolul trebuia să joace în şapte oameni!

SERIA VEST – CFR CRAIOVA. Preşedintele lui Gaz Metan CFR Craiova, Gheorghe Frăţică, consideră că penaltyul prin care Petrolul a egalat (1-1) a fost acordat eronat şi că “centralul” Marian Balaci trebuia să elimine patru jucători ai Petrolului. “La Deva am fost dezavantajaţi de arbitraj. Gane a încercat să alcătuiască un 11 care să aducă victoria cu Petrolul. N-a fost penalty pentru Petrolul. Balaci a fost contra echipei şi a publicului din Depou. Petrolul nici nu se aştepta să ia acest punct la Craiova. Ne aşteaptă un meci foarte greu cu Poli Iaşi. În continuare, brigăzile de arbitri vor să iasă mai mult în evidenţă decât jucătorii. Balaci nu are ce căuta în arbitraj. Noi suntem o echipă mică şi vrem să disputăm toate jocurile pe teren. După ce s-a acordat penaltyul, am părăsit stadionul. Răchită poate să spună ce vrea, dar să nu mai vorbească de alţii. Îşi doreşte să promoveze. Dacă Balaci era corect, Petrolul trebuia să joace în şapte oameni. Vom face un memoriu către CCA. Eu ţin la corectitudine. Probabil că a fost rîndul Petrolului să fie avantajată. Arbitrii trebuie să lase jucătorii să decidă. Echipele trebuie să promoveze pe teren. Pe această criză, încercăm să ţinem o echipă de liga a II-a şi arbitrii îşi bat joc de munca noastră”.

Salut înfiinţarea Ligii a II-a profesioniste

El a salutat intenţia preşedintelui Dunării Galaţi, Auraş Braşoveanu, de a înfiinţa Liga a II-a Profesionistă de Fotbal şi debutul lui Radu Barbu. “Am salutat întotdeauna intenţia lui Braşoveanu. Astăzi a debutat un jucător de 17 ani, Radu Barbu, care a jucat 35 de minute în faţa Petrolului”, a spus Frăţică. El crede că echipa sa a resimţit absenţa lui Vigariu şi Boroiban. “A fost un meci foarte greu. S-a cunoscut absenţa din tabăra noastră a doi jucători pe care i-am pierdut după meciul de la Deva, Vigariu şi Boroiban”, a încheiat Frăţică.

Horaţiu SIMA (Sport Total FM- Bucureşti)

Două bronzuri pentru elevii lui Nicu Paştiu!

La Câmpulung Muscel au avut loc, în cursul săptămânii trecute, finalele Campionatului Naţional de box pentru cadeţi, competiţie la care au participat şi doi pugilişti de la Box Club “Nicolae Linca” Alba Iulia. Ambii au reuşit să urce pe podium, după ce au cucerit medaliile de bronz, rezultatele fiind notabile în pofida condiţiilor financiare precare în care îşi desfăşoară activitatea. Este vorba de Ioan Pleş (13 ani, elev la Şcoala cu clasele I-VIII din Berghin) în limitele categoriei 40 kilograme şi Florin Nicula (14 ani, elev la Şcoala Generală nr. 9 din cadrul Colegiului Tehnic “Dorin Pavel” din Alba Iulia), participant la categoria 59 kilograme, sportivi care se pregătesc la clubul din Cetatea Marii Uniri sub îndrumarea antrenorului emerit Nicolae Paştiu. Ambii boxeri albaiulieni au intrat, în urma acestor rezultate, în vederile lotului naţional de cadeţi al României. “Medaliile puteau fi chiar mai strălucitoare, dacă aveam puţină şansă. Ioan Pleş, debutant la o competiţie naţională a răcit în preajma disputei din semifinale, iar Florin Nicula a pierdut în penultimul act la un punct diferenţă după ce cu numai 20 de secunde înaintea ultimului gong scorul era egal”, a declarat Paştiu. Luna noiembrie se anunţă a fi una extrem de încărcată pentru reprezentanţii Box Club “Nicolae Linca” Alba Iulia, cu întreceri naţionale la tineret, juniori şi box universitar, dar şi pentru că în acest interval se va desfăşura ediţia a treia a Memorialulul “Nicolae Linca” (L.V.D.)

Juniori D, runda a 10-a

Rezultatele înregistrate în runda cu numărul 10 au fost următoarele: Arieșul Apuseni Baia de Arieş – Cuprirom Abrud 1-0; CS Ocna Mureș – Perla Jidvei 3-0; Europa Alba Iulia – Metalul Aiud 5-3; FC Cugir – CSO Cugir 1-1; Mureșul Oarda de Jos- Dalia Sport Daia Română 3-3; Olimpia Aiud – Rapid CFR Teiuș 2-3; Performanța Alba Iulia- Recolta Galda de Jos 3-0; Viitorul Sântimbru – Viitorul Unirea 6-0. (D.U.)

1 CS Ocna Mureș 10 8 1 1 42 – 5 37 33p
2 Performanța Alba Iulia 10 8 1 1 31 – 10 21 33p
3 Viitorul Sântimbru 10 8 0 2 27 – 9 18 32p
4 Rapid CFR Teiuș 10 6 1 3 26 – 11 15 25p
5 Mureșul Oarda de Jos 10 5 3 2 36 – 14 22 23p
6 Arieșul Apuseni 10 5 1 4 25 – 23 2 21p
7 Metalul Aiud 10 5 0 5 27 – 20 7 20p
8 Dalia Sport 10 4 2 4 21 – 17 4 18p
9 FC Cugir 10 4 1 5 22 – 25 -3 17p
10 Cuprirom Abrud 10 4 1 5 12 – 17 -5 17p
11 CSO Cugir 10 3 3 4 17 – 21 -4 15p
12 Viitorul Unirea 10 3 2 5 18 – 32 -14 14p
13 Europa Alba Iulia 10 3 1 6 11 – 42 -31 13p
14 Olimpia Aiud 10 2 2 6 15 – 21 -6 10p
15 Recolta Galda de Jos 10 1 2 7 11 – 31 -20 6p
16 Perla Jidvei 10 0 1 9 8 – 51 -43 1p

Soleil a pierdut la limită cu Govora!

Volei feminin

Aproape de o nouă victorie

Echipa de volei feminin CS Universitatea „1 Decembrie 1918” Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Soleil Alba Iulia a fost aproape de o victorie extrem de importantă în etapa a treia a Diviziei A 2 (seria Sud-Vest). În partida de sâmbătă, de la Alba Iulia, CSU CML Soleil avea la un moment dat 2-1 la seturi în faţa grupării CET Govora. Oaspetele s-au impus finalmente cu 3-2. Scorul pe seturi a fost: 21-25, 25-20, 25-22, 17-25, 13-15. În viitoarea rundă, sâmbătă 6 noiembrie, CSU CML Soleil Alba Iulia va întâlni pe teren propriu pe CS Argeş Volei Piteşti. În etapa de la sfârşitul săptămânii trecute piteştencele au câştigat cu 3-0 acasă meciul cu CSS Caransebeş. (L.V.D.)

Baciu a plecat de la Alba Iulia! Himcinschi este noul antrenor principal al Unirii!

În această după amiază, Marius Baciu a demisionat de la conducerea tehnică a ardelenilor motivul despărţirii fiind reprezentat de lipsa rezultatelor. “Marius Baciu şi Flaviu Boroncoi şi-au prezentat demisia din funcţia de antrenori ai Unirii Alba Iulia şi noi le-am acceptat decizia. Deşi nu este un moment foarte plăcut, eu îl respect pe Baciu pentru că s-a ţinut de cuvânt şi dacă rezultatele echipei nu au fost cele pe care ni le-am dorit, a decis să-şi rezilieze de comun acord contractul  cu Unirea Alba Iulia. Cel puţin până în iarnă Adrian Adorian Himcinschi, secondat de Adrian Bicheşi, vor ocupa banca tehnică a echipei iar obiectivul nostru nu s-a modificat în momentul acestei schimbări. Suntem la patru puncte de locul secund, avem o echipă valoroasă care se poate bate pentru promovare! Unirea Alba Iulia reprezintă în acest moment un brand, şi aş avea un singur mesaj de transmis în acest moment: organele locale trebuie să vină alături de noi, trebuie să dea o mână de ajutor, acum la greu, echipei fanion a judeţului, nu de alta dar sunt sigur că ALBA IULIA poate reveni cât mai curând în prima ligă, acolo unde îi este locul. Pentru aceasta avem nevoie de sprijinul tuturor celor care pot demonstra din nou că performanţa sportivă a Albei Iulia, din punct de vedere strict fotbalistic, a fost atunci când a promovat în Liga 1 şi nicidecum în vara acestui an când s-a retrogradat din elita fotbalului românesc!” a declarat, luni după amiază, Nicu Lupu preşedintele executiv al Unirii.

Dan UDREA

O victorie şi o înfrângere pentru elevii lui Neluţu Popa!

În cadrul etapei cu numărul 7 din Campionatul Naţional de juniori, seria a 5-a, elevii lui Neluţu Popa au câştigat cu scorul de 2-0 (1-0), goluri Mercurian-ambele din lovituri de la 11 metri, în partida juniorilor A însă au pierdut cu 1-2 (0-0), gol Kucinski, în meciul juniorilor B în dubla disputată la sfârşitul săptămânii trecute, la Oarda de Jos, în compania celor de la ACSM Tg. Mureş.”Cu puţină atenţie am fi putut obţine o remiză şi la juniorii mici, asta în vreme ce la cei mari am dominat tot jocul şi chiar dacă cele două goluri au venit mai greu, am învins meritat” a declarat Neluţu Popa, antrenorul albaiulienilor. Echipele utilizate au fost următoarele: *Juniori A: Cotoară – Vasinca, Oniga, Stan, Căt. Ivaşcu,Moga, Bretoiu, Mercurian, Cr. Ivaşcu, Contor, “Joe” Croitoru jr. (au mai jucat Popa, Vezan, Lupşan, Vlaic); *Juniori B: Şuteu – Colin, Constantea, Olălău, Jurcă, Drăghici, Coţolan, Joldeş, Oniche, Vodă, Kucinski (au mai intrat Sauer şi Ioani).

Dan UDREA

Liga a 5-a

Rezultatele înregistrate în runda cu numărul 9 din cadrul Campionatului Judeţean de seniori au fost următoarele:

*Seria 1: Avântul Sâncel – Progresul Fărău 0-8; Spicul Bucerdea – Viitorul Biia 3-8; AS Crăciunelul de Jos – AS Pănade 1-4; Viitorul 2 Sântimbru – Lendulet Petrisat 4-3; Partizanii Sînmiclăuș – Langentahl Valea Lungă 2-3.

1 AS Pănade 9 9 0 0 50 – 5 45 27p
2 Viitorul Biia 9 7 1 1 39 – 15 24 22p
3 Progresul Fărău 7 6 1 0 34 – 12 22 19p
4 CIL Blaj 7 4 1 2 20 – 9 11 13p
5 Viitorul 2 Sântimbru 8 4 1 3 22 – 20 2 13p
6 AS Cetatea Cetatea de Baltă 7 4 1 2 20 – 22 -2 13p
7 AS Crăciunelul de Jos 8 2 1 5 11 – 19 -8 7p
8 Langentahl Valea Lungă 7 2 0 5 13 – 18 -5 6p
9 Partizanii Sînmiclăuș 8 2 0 6 14 – 28 -14 6p
10 Avântul Sâncel 7 1 1 5 11 – 36 -25 4p
11 Spicul Bucerdea 8 1 1 6 10 – 35 -25 4p
12 Unirea Cergău 0 0 0 0 0 – 0 0 0p
13 Dacia Mihalț 0 0 0 0 0 – 0 0 0p
14 Lendulet Petrisat 7 0 0 7 13 – 38 -25 0p

*Seria a 2-a: Flamura Roșie Rădești – Fortuna Lunca Mureșului 1-0; Olimpic Berghin  – Iezerul Ighiel 0-3; Voința Beldiu – FC Lopadea Nouă 3-3; Șoimii Ciumbrud  – Decebal Cricău 3-1; Del Dodo Alba Iulia  – Inter Ciugud 0-2; Mureșul Gâmbaș  – Sportul Livezile 3-0.

1 Inter Ciugud 9 7 2 0 26 – 8 18 23p
2 Flamura Roșie Rădești 8 7 1 0 34 – 2 32 22p
3 Andreas Alba Iulia 8 7 0 1 25 – 10 15 21p
4 Decebal Cricău 8 5 1 2 25 – 12 13 16p
5 Iezerul Ighiel 8 5 0 3 14 – 7 7 15p
6 Sportul Livezile 9 4 0 5 10 – 15 -5 12p
7 Șoimii Ciumbrud 8 3 1 4 12 – 19 -7 10p
8 Fortuna Lunca Mureșului 9 2 2 5 14 – 18 -4 8p
9 Mureșul Gâmbaș 8 2 1 5 7 – 13 -6 7p
10 Voința Beldiu 8 1 3 4 18 – 29 -11 6p
11 Olimpic Berghin 8 1 3 4 11 – 32 -21 6p
12 Del Dodo Alba Iulia 8 1 1 6 8 – 20 -12 4p
13 FC Lopadea Nouă 9 1 1 7 6 – 25 -19 4p

 *Seria a 3-a: AS Pianu de Sus  – Mureșul Săliștea 2-2; Independența Cut – Mureșul Vințu de Jos 0-1; Hidromecanica Șugag – Colorado Șpring 3-2; Viitorul Tărtăria – Orient Blandiana 1-2; Sportul Sebeș – Sportul Pianu 6-0; Energia Săsciori – Energy Cetatea Câlnic 3-4. (Dan UDREA)

1 Sportul Sebeș 8 7 1 0 36 – 0 36 22p
2 Colorado Șpring 9 7 1 1 37 – 10 27 22p
3 Mureșul Vințu de Jos 8 6 2 0 20 – 5 15 20p
4 Hidromecanica Șugag 8 6 0 2 29 – 16 13 18p
5 Energy Cetatea Câlnic 9 5 1 3 25 – 21 4 16p
6 Energia Săsciori 9 5 0 4 29 – 15 14 15p
7 Independența Cut 8 4 1 3 20 – 14 6 13p
8 Orient Blandiana 9 4 0 5 14 – 24 -10 12p
9 AS Balomir-Șibot 8 2 1 5 11 – 23 -12 7p
10 Viitorul Tărtăria 8 2 0 6 12 – 33 -21 6p
11 Sportul Pianu 8 1 0 7 12 – 43 -31 3p
12 AS Pianu de Sus 8 0 2 6 8 – 24 -16 2p
13 Mureșul Săliștea 8 0 1 7 6 – 31 -25 1p

CSM Sebeş a pierdut primul meci din retur!

În cadrul primei etape a returului Diviziei A, seria B, la handbal feminin s-au înregistrat următoarele rezlultate: CS Viitorul Mediaş 2009 – CSM SEBEŞ 33-25 (18-15); CSM Slatina – CSM Bistriţa 29-30 (14-15); Universitatea Timişoara – SC Mureşul Tg. Mureş 30-38 (10-19); Naţional Rm. Vâlcea – CSM Sf. Gheorghe 36-29 (17-8).

Runda cu numărul doi, duminică 7 noiembrie, se va disputa după următorul “ţintar”: Naţional Rm. Vâlcea – CS Viitorul Mediaş 2009; CSM Sf. Gheorghe – Universitatea Timşoara; SC Mureşul Tg. Mureş – CSM Slatina; CSM Bistriţa – CSM SEBEŞ. În clasament CSM Sebeş se află pe locul 5 (3 victorii, o remiză şi 4 înfrângeri), cu 6 puncte (n.a. echipa a fost penalizată cu 1 punct pentru nerespectarea cerinţei de vârstă) şi un golaveraj de 174 goluri marcate respectiv 200 primite. (D.U.)