Uniriştii şi-au luat banii pe contracte!

Miercuri, fotbaliştii Unirii Alba Iulia şi-au încasat banii pentru ultimele două luni de contract, în speţă pe lunile august şi septembrie. „Am promis că dăm banii în această săptămână şi uite că ne-am ţinut de cuvânt. Nu mai vreau să polemizez cu nimeni, nu mai vreau să ştiu decât un singur lucru şi anume că suntem datori să scoatem Unirea Alba Iulia din situaţia mai puţin confortabilă în care se află în acest moment în clasament. Eu vă garantez că dacă va fi nevoie mă voi retrage de la club, dar nu când echipa fanion a judeţului se află la greu, ci atunci când va fi bine. Eu nu moştenesc brandul Unirea Alba Iulia, am făcut şi greşeli în timpul mandatului meu, dar am realizat şi lucruri bune şi aici vreau să mă refer doar la faptul că sâmbătă la meciul cu Vâlcea am avut între primii 11 nu mai puţin de 7  jucători din Alba, Negură, I. Grozav, Al. Giurgiu, N. Stanciu, C. Selagea, C. Cristea, S. Mureşan, iar alţii 5 au fost pe banca de rezervă, V. Ignat, Cl. Oara, Oniga, Bălaş şi F. Himcinschi. Avem promisiuni certe că din iarnă la Alba Iulia vor fi alte condiţii, sunt convins de implicarea în viaţa echipei a unor firme cu potenţă financiară, sunt sigur că vom izbuti să vindem jucători şi totul va reintra în normal” a spus Nicu Lupu, preşedintele executiv al „alb-negrilor”. Şi dacă stăm strâmb şi judecăm drept, cam are dreptate. De ce? Pentru că doar cu puţină răbdare din partea „căpitanului” Răzvan Dâlbea (n.a. singurul care a depus memoriu pentru a deveni jucător liber din lotul albaiulienilor) totul se putea rezolva fără probleme…Fără implicarea mass-media care dă loc la interpretări din parte tuturor, cu păreri pro şi contra, şi fără toate aceste, hai să le spunem, duşmănii care au prejudiciat, într-un fel sau altul, imaginea clubului din Cetatea Marii Uniri. Nu de alta, dar eu unul sunt convins că toată lumea trage la aceiaşi căruţă! Jucători, antrenori, conducători, suporteri şi jurnalişti. Aşa că hai să ne punem pe treabă şi să lăsăm la o parte orice fel de animozităţi. HAI UNIREA ALBA IULIA!

Dan UDREA

Citește mai multUniriştii şi-au luat banii pe contracte!

O victorie şi două înfrangeri pentru CS Unirea Alba Iulia

La sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat la Tg. Secuiesc a doua etapă a Campionatului Naţional Divizia A de tenis de masă (seria a IV-a) ediţia 2010-2011. S-au întâlnit echipele C.S. Unirea Alba Iulia, C.S.Ş Odorheiu Secuiesc, Liceul Teoretic Nagy Mozes Tg. Secuiesc şi C.S. Romgaz Mediaş. În primul meci. jucătorii noştri au întâlnit gazdele, în faţa cărora au pierdut cu 9-6 după partide disputate şi foarte echilibrate ( 6 jocuri s-au terminat 3-2 la seturi). Al doilea joc a fost în compania liderului din Mediaş unde s-a pierdut cu scorul de 9-3. Aici a fost consemnată şi cea mai frumoasă partidă a zilei între albaiulianul Radu Sufleţel şi numărul 1 al adversarilor, Suciu, pierdută de primul cu 3-2 după ce a avut 6 mingi de meci, una în setul 4 şi cinci în setul 5 terminat cu scorul de 13-15. Ultima partidă împotriva Odorheiului a adus victoria Albei cu scorul de 9-7. Începutul de partidă a fost entuziasmant pentru că s-a ajuns rapid la 5-1, după ce în primul joc Traian Rus a reuşit în faţa numărului 2, Georgy, un super comeback de la 0-2 la seturi. S-a afăcut apoi egalitate la 7, după care ultimele două jocuri au fost câştigate fără drept de apel de Ioan Corburean şi Daniel Răcilă. Punctele echipei au fost aduse de Traian Rus – 6 victorii, Ioan Corburean – 6 victorii, Daniel Răcilă– 4 victorii şi Radu Sufleţel – 1 victorie plus un dublu câştigător Rus-Corburean (echipa a fost condusă de Emil Gelu Sufleţel). După două etape, C.S. Unirea este pe locul 3 iar următorul turneu va fi pe 28-29 noiembrie la Mediaş. Etapa a fost sponsorizată de Constantin Pralea (S.C. Kozara Vinţu de Jos) căruia sportivii îi mulţumesc pe această cale. (D.U.)

Citește mai multO victorie şi două înfrangeri pentru CS Unirea Alba Iulia

Muresul Vinţu de Jos redivivus!

Luna iulie a anului 2009 a reprezentat momentul în care gruparea din Vinţu de Jos a revenit la denumirea tradiţională, Muresul, denumire la care se renunţase în anul 2002. Tradiţia fotbalului pe aceste meleaguri, preocuparea pentru „sportul rege” începe să dea roade şi în acest moment trupa lui Vasile Ursu se află pe locul secund în seria a 3-a din Campionatul Judeţean de Seniori. Conducerea clubului este formată din prof. Alexandru Danciu-preşedinte onorific (primarul localităţii), Sorin Drăgan-preşedinte executiv, Tiberiu Cazan-organizator de competiţii, Ionela Drăgan-asistent medical şi prof. Vasile Ursu-antrenor, în vreme ce la capitolul sponsori trebuie trecută Primăria Vinţu de Jos prin implicarea directă a economistului Valentin Groza. Lotul de jucători este alcătuit din: Alexandru Man şi Nicolae Mitea-portari, Raul Răcătăianu, Florin Popa, Ionel Agripini-căpitanul formaţiei, Marius Chira, Sergiu Javla, Ioan Fleacă, Daniel Lăcătuş, Ioan Trăscăian, Olimpiu Marian, Daniel Mitea, Vasile Dat, Robert Dendiu, Dorin Cutean, Darius Scheau-jucători de câmp. „Media de vârstă a echipei este de 21 de ani iar jucătorii sunt în marea lor majoritate localnici. Avem o bază sportivă care dispune de o tribună cu 300 de locuri pe scaune, de curând, graţie sprijinului primit de la autorităţile locale, am cosmetizat puţin arena prin înlocuirea sistemului sanitar, s-a tras apa la stadion şi s-au igienizat vestiarele. Vom începe în curând şi reabilitarea bazei sportive prin mărirea capacităţii tribunei şi o împrejmuire modernă a arenei” a declarat Sorin Drăgan, preşedintele executiv al vinţenilor. De asemenea, oficialul Mureşului spune că în acest moment echipa are la dispoziţie trei rânduri de echipament în culori alb-albastru (n.a. Sorin Drăgan este un fan împătimit al Universităţii Craiova ale cărei culori sunt aceleaşi, ba mai mult alb-albastru au fost culorile tradiţionale ale Mureşului) iar fiecare jucător şi cei din staff au echipament de prezentare, geci de fâş şi genţi în culori alb-albastru, semn că la Vinţu de Jos nimic nu este lăsat la voia întâmplării. „Suntem bucuroşi că la meciurile de acasă vin foarte mulţi tineri, atât fete cât şi băieţi iar în deplasare avem un nucleu de 25 de fani care ne însoţesc peste tot.

Citește mai multMuresul Vinţu de Jos redivivus!

”Turneul Campionilor” la tenis de câmp

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, la Alba Iulia se va desfăşura „Turneul Campionilor” la tenis de câmp. Competiţia este rezervată tenismanilor veterani, care se vor întrece pe trei categorii de vârstă (+35 ani, +50 ani şi +60 ani) la dublu masculin. Turneul va avea loc vineri 26 noiembrie şi sâmbătă 27 noiembrie în sălile de sport ale Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, Colegiului Tehnic „Apulum” şi Şcolii Generale „Vasile Goldiş” din Alba Iulia. (L.V.D.)

Citește mai mult”Turneul Campionilor” la tenis de câmp

Două atlete din Blaj la Campionatul European de Cros!

Consiliul Federal al Federaţiei Române de Atletism, întrunit marţi, 2 noiembrie, a aprobat componenţa lotului care ne va reprezenta la Campionatul European de Cros. Din delegaţia României vor face parte şi două atlete junioare legitimate la Atletic Club „Mica Romă” Blaj, Anca Bunea şi Dana Loghin. Selecţia s-a realizat în urma Campionatului Naţional de Cros, desfăşurat, la Baile Felix, la sfârşitul săptămânii trecute, întrecere la care, în competiţia individuală, Anca Bunea a cucerit medalia de argint iar Dana Loghin pe cea de bronz. Campionatul European de Cros va avea loc la Albufeira (Portugalia) în 12 decembrie. (L.V.D.)

Citește mai multDouă atlete din Blaj la Campionatul European de Cros!

Uniristul Sergiu Buş în zi aniversară!

Tânărul atacant unirist Sergiu Buş a sărbătorit marţi, 2 noiembrie, împlinirea vârstei de 18 ani. Împrumutat în vară de la CFR Cluj, internationalul de juniori a înscris două goluri în actuala ediţie de campionat pentru FC Unirea. A marcat în minutul 88 al întâlnirii, respectiv golul prin care echipa din Alba Iulia s-a impus pe “Cetate” cu 1-0 în faţa grupării oltene Gaz Metan CFR Craiova si a punctat de asemenea o dată în partida pierdută la limită de “alb-negri”, 2-3 în deplasare, cu ACU Arad. (L.V.D.)

Citește mai multUniristul Sergiu Buş în zi aniversară!

Junii “militari” albaiulieni abonaţi la primul loc!

Echipa masculina a LPS Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” Alba Iulia se menţine pe primul loc în clasamentul campionatului naţional de handbal pentru juniori 2 – seria G. În cel de-al doilea turneu al campionatului, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Odorheiu Secuiesc, echipa din Alba Iulia, antrenor Mircea Oprea, a câştigat toate cele cinci meciuri disputate: 35-16 cu LPS Sebeş; 37-25 cu CSS Odorheiu Secuiesc; 31-24 cu LPS Târgu Mureş; 26-24 cu CSS Sighişoara; 14-10 cu Şcoala Generală “Ioan Vlăduţiu” Luduş. LPS Sebeş, în schimb, a izbutit doar un rezultat de egalitate, 22-22 cu formaţia din Luduş, în rest contabilizând înfrângeri pe linie şi păstrând în consecinţă “lanterna roşie”. Al treilea turneu se va desfăşura, la începutul lunii decembrie, la Sighişoara. (L.V.D.)

Citește mai multJunii “militari” albaiulieni abonaţi la primul loc!

Cupa Romaniei, faza judeteana

Jocurile din cadrul fazei judeţene a Cupei României, ediţia 2011-2012, etapa a 3-a, se vor desfăşura astăzi, de la ora 14.30, într-o singură manşă, pe terenul primelor echipe, considerate a fi organizatoare de joc. În această rundă vor participa echipele câştigătoare din etapa a 2-a, 7 echipe din Liga a IV-a – în ordinea inversă a clasamentului din ediţia anterioară şi cele 3 echipe nou promovate în Liga a IV-a, împerecherea formaţiilor efectuându-se ţinând cont de criteriul valoric şi geografic, după cum urmează:
*AS Pănade – Olimpia Aiud. Arbitri: Horea Ciucă-Spring, Cosmin Ştef-Cugir şi Radu Doncuţ-Alba Iulia. Observator: Ovidiu Bocai-Blaj.
*CIL Blaj – Metalul Aiud. Arbitri: Nicuşor Marcu, Aurelian Beca şi Andrei Mutu-toţi din Alba Iulia. Observator: Lucian Neagu-Teiuş.
*Spicul Bucerdea – Perla Jidvei. Arbitri: Alexandru Deneş-Alba Iulia, Horea Dan-Aiud şi Vasile Dărămuş-Alba Iulia. Observator: Augustin Damian-Blaj.
*Muresul Vintu de Jos – Recolta Galda de Jos. Arbitri: Vasile Costin-Alba Iulia, Alexandru Vodă-Alba Iulia şi Alexandra Suciu-Alba Iulia. Observator: Marcel Neagu-Teius.
*Fortuna Lunca Muresului – Ariesul Apuseni Baia de Aries. Arbitri: Florin Potora-Turda, Alin Damian-Turda şi Alin Suciu-Ocna Mureş. Observator: Ionel Metea-Ocna Mureş.
*Flamura Rosie Radesti – Viitorul Unirea. Arbitri: Mihai Domşa-Aiud, Florin Hanca-Aiud şi Andreea Ailoaie-Aiud. Observator: Dorin Danciu-Alba Iulia.
*Iezerul Ighiel – Cuprirom Abrud. Arbitri: Dan Monea-Cluj, Darius Mureşan-Aiud şi Daniela Suciu-Alba Iulia. Observator: Tibor Horvath-Alba Iulia.
*AS Balomir Sibot – Europa Alba Iulia. Arbitri: Horaţiu Baidoc, Rareş Mulea şi Daniel Popa-toţi Aiud. Observator: Ioan Moldovan-Alba Iulia. (D.U.)

Citește mai multCupa Romaniei, faza judeteana