Mingea, my love!

Este vorba despre Alexandru Liviu Culda (foto), născut în anul 1991 în comuna Ighiu şi activează ca jucător  la echipa de fotbal  Iezerul Ighiel din Liga a 5-a, seria a 2-a. Acest tânăr  fotbalist are  o poveste interesantă a carierei sale, aflată la început de drum. A ales să joace fotbal la 14 ani la echipa de juniori a celor de la Mecanica Alba Iulia, pe postul de mijlocaş dreapta dar apoi încet, încet a ajuns să evolueze în avanposturi, golul “făcându-i cu ochiul” mai tot timpul. Din păcate, clubul s-a desfiinţat şi a urmat o pauză de 1 an de zile timp în care a vrut să renunţe la fotbal. Datorită  lui Petre Andreica, antrenorul de la Iezerul, dar şi al colegilor de echipă

Citește mai multMingea, my love!

Fără Vasile Stângă şi Simon Schobel la Gala Handbalului 2010…Dar cu Waka Waka!

Duminică, în sala de sport a Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc cea de-a 5-a ediţie a Galei Handbalului Judeţean-Vasile Stângă (n.a. din acest an competiţia a primit şi numele selecţionerului României descoperit de Iuliu Voina-foto primul din dreapta). A fost vorba despre trei partide în care s-au întâlnit LPS Alba Iulia cu Şcoala generală Daia Română (băieţi), Şcoala generală “Ion Agârbiceanu” Alba Iulia cu Şcoala generală Ocna Mureş (fete) respectiv o selecţionată old-boys Alba-Sebeş cu juniorii

Citește mai multFără Vasile Stângă şi Simon Schobel la Gala Handbalului 2010…Dar cu Waka Waka!

Liga a 4-a:În lupta pentru promovare 4 pe un loc…Ca la ASE!

Ultimele patru întâlniri ale turului actualei ediţii a Ligii a 4-a, disputate duminică, s-au încheiat cu următoarele rezultate:

*Viitorul Sântimbru – Europa Alba Iulia 0-2 (0-1).

În prezenţa a circa 200 de spectatori şi beneficiind de un arbitraj foarte bun prestat de Dan Monea (Cluj Napoca), Florin Potora (Turda) şi Bogdan Moldovan (Aiud), elevii lui Mihai Manea s-au impus în faţa grupării (la care a jucat şi Pisoiu, “omul orchestră” al sântimbrenilor fiind utilizat pe întreaga durată a jocului cu toate că nu a fost complet restabilit din punct de vedere medical) condusă de tandemul

Citește mai multLiga a 4-a:În lupta pentru promovare 4 pe un loc…Ca la ASE!

Ighiul contestă folosirea portarului Cimporescu!

Derby-ul de sâmbătă de la Cugir dintre CSO din localitate şi Performanţa Ighiu s-a terminat cu scorul de 4-0 (2-0) în favoarea amfitrionilor, goluri marcate de A. Iovănescu (28), Şuteu (45), Isac (82) şi I. Dan (87), în vreme ce oaspeţii au irosit un penalty prin S. Turuş (79). De remarcat, faptul că oaspeţii intenţionează să depună o contestaţie vizazvi de dreptul de joc respectiv legitimarea portarului Marius Paul Cimporescu. “Nu discut despre maniera de arbitraj a lui Sergiu Popa din Aiud, cu toate că am avut

Citește mai multIghiul contestă folosirea portarului Cimporescu!

Peste 500 de participanţi la “Crosul Unirii” 2010

Sâmbătă dimineaţa, 520 de alergători, reprezentând 10 judeţe plus municipiul Bucureşti, au fost prezenţi la startul ediţiei din acest an a competiţiei organizate la Alba Iulia cu prilejul Zilei Naţionale a României. Cu vârste cuprinse între 5 şi 89 de ani (Despina Petre, 89 ani, din Bucureşti şi Traian Petcu, 86 de ani, din Constanţa au fost decanii de vârstă!), concurenţii au alergat, în zona Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazul”, pe distanţe cuprinse între 1.500 de metri (copii), 3.000 de metri (veterani) respectiv

Citește mai multPeste 500 de participanţi la “Crosul Unirii” 2010

CSU LPS Alba Iulia – ICIM Arad 55-63!

ICIM-ul şi-a continuat, sâmbătă după amiază, la Alba Iulia parcursul de metronom din campionat. Echipa americanului Stacey Nolan, uşor obosită în condiţiile în care azi au bifat al treilea meci în decurs de doar şase zile, au avut mult de furcă cu echipa locală, dar în final s-au impus la 8 puncte diferenţă: CSU LPS Alba Iulia – ICIM Universitatea “Vasile Goldiş” Arad 55-63 (14-18, 14-18, 9-13, 18-14), într-un meci contând pentru etapa a 11-a din cadrul seriei NV a Diviziei A la baschet feminin. Deşi la prima vedere meciul părea relativ uşor, gazdele nu au fost impresionate de mai valoroasa lor adversară, liderul neînvins al competiţiei, dovadă că au reuşit să piardă onorabil în faţa arădencelor. Plusul de experienţă şi-a spus cuvântul în ultimele minute, astfel că ICIM-ul s-a impus în final cu 63-55. Pentru echipa arădeană au marcat Brosovsky 13, Ciocan 11, Meszaros 11, Roberson 10, Nagy 7, Savic 6, Drăgoescu 3, Urban 2 şi Dollente, în vreme ce principalele marcatoare ale gazdelor au fost Luiza Voinea 24 (fot, în alb, coşgetera meciului)

Citește mai multCSU LPS Alba Iulia – ICIM Arad 55-63!

Capăt (ă) de drum: UTA – UNIREA 2-0 (1-0)

FC UTA ARAD: Smaranda – Mihuţ, Pocuca, Tînc, Neagu – Fl. Gâlcă, Al. Ignea (54, Chiricheş), Wesley da Silva (46, Purece), Nădăban – Capătă (78, Diarra), Ad. Voiculeţ. Antrenor: Roland Nagy. Pe bancă: Ioime – Pascariu, Pecarov, Ali-Tolmabaye.

UNIREA ALBA IULIA: G. Rotaru – Cl. Oara, M. Pistol, Soporan, Al. Giurgiu (46, F. Himcinschi) – Negură (65, Schuller), Fl. Sabou, N. Stanciu (88, Croitoru), Bălaş – M. Oprea, Sg. Buş. Antrenor: Adrian Himcinschi. Pe bancă: Ignat – Contor, Mercurean.

Cartonaşe galbene: Ignea (11), Gâlcă (83), Ad. Voiculeţ (89)/M. Oprea (36), Sg. Buş (72).

Câteva sute de spectatori, să fi fost vreo 300 poate 400, s-au încumetat

Citește mai multCapăt (ă) de drum: UTA – UNIREA 2-0 (1-0)

Un jucător care iubeşte fotbalul!

Se numeşte Andrei Farkas este din satul Oiejdea, comuna Galda de Jos, este născut în anul 1990 şi activează ca jucător în Liga a 5-a (Campionatul Judeţean de seniori), seria a 2-a la echipa AS Decebal Cricău. Şi-a început cariera de fotbalist la vârsta de 15 ani la echipa de juniori a celor de la Viitorul Sântimbru. Andrei Farkas joacă pe postul de fundaş stânga şi este unul din cei mai buni pe postul său din Campionatul Judeţean de seniori, seria a 2-a.     

-Andrei, cum a fost primul meci ca jucător la vârsta de 15 ani?                                                                                                  

-Fiind copil am avut puţine

Citește mai multUn jucător care iubeşte fotbalul!