ICIM Arad – CS Universitatea Alba Iulia

ICIM Univ. Goldiş Arad întâlneşte astăzi, de la ora 18:00, pe CSU LPS Alba Iulia, într-un meci contând pentru etapa a patra a Diviziei A, seria nord – vest. Partida din Polivalentă arădeană se anunţă a fi o simplă formalitate pentru “galben-albastre”, care cu această ocazie vor face penultima repetiţie înaintea debutului în Liga Europei Centrale, programat la mijlocul săptămânii viitoare. Americanca Roberson a suferit o întindere musculară la Timişoara şi probabil nu va fi forţată, dar în schimb revine Drăgoescu, absentă etapa trecută din cauza unor probleme personale. În rest nu sunt probleme de lot, absenţa Biancăi Urban, încă în recuperare după operaţie, fiind binecunoscută. De cealaltă parte, Alba Iulia are o echipă interesantă, din rândul căreia le putem remarca pe ex-arădencele Uiuiu, Chirilă şi Tămârgeanu, dar şi pe Voinea sau Dincă, jucătoare cu experienţă. ICIM-ul vine după succesul clar de pe Bega, iar jocul echipei e mai bun de la meci la meci, astfel că Moni Brosovszky şi compania promite un nou spectacol baschetbalistic. O bună oportunitate pentru suporteri de a veni în număr cât mai mare la sală şi de a fi din nou alături de favorite. Meciul dintre ICIM Univ. Goldiş Arad şi CSU LPS Alba Iulia va fi arbitrat de Istvan Bertalan din Cluj şi Cristian Trofim din Timişoara, observator fiind delegat Radu Bucerzan din Timişoara. “Arădencele alcătuiesc în opinia mea una dintre cele mai bune echipe din ţară în acest moment şi cred că sunt principalele favorite la titlu. Noi mergem să jucăm un baschet cât mai bun şi să încercăm să ne ridicăm cât mai aproape de valoarea adversarelor”  a declarat înaintea plecării spre Arad, antrenorul “studentelor” din Cetatea Marii Uniri, Nicuşor Marcu, care nu le poate utiliza pe Ceauşu şi Legian, ambele accidentate. Etapa a patra a Diviziei A mai programează meciurile Municipal Satu Mare – Universitatea Cluj, în seria nord – vest, respectiv CST Alexandria – SCM Craiova, Galactica Braşov – Politehnica Iaşi şi Rapid Bucureşti – Olimpia Bucureşti, în seria sud – est. Meciul CSU Oradea – LMK Sfântu Gheorghe, din seria nord – vest, s-a jucat luni, în devans, echipa din Covasna câştigând clar, scor 76-35. Bega Danzio Timişoara şi Sportul Studenţesc stau în această rundă intermediară. La meciul din această seară de la Arad, şi-a anunţat prezenţa şi formaţia din Timişoara, care va juca peste două etape cu Alba Iulia. Echipa arădeană joacă sâmbătă, în cadrul etapei a cincia, la Cluj – Napoca, împotriva Universităţii.

Dan UDREA
Citește mai mult ICIM Arad – CS Universitatea Alba Iulia

Timişoreanul Sorin Tarcea arbitrează FC Bihor – Unirea Alba Iulia

Partida de sâmbătă, programată cu începere de la ora 11.00 pe stadionul Iuilu Bodola din Oradea, va fi condusă de o brigadă formată din Sorin Tarcea (Timişoara), Gabriel Dan (Timişoara) şi Ioan Emil Cristea (Arad), rezervă Constantin Cornel Făniţă (Timişoara), supervizaţi de bistriţeanul Dan Jiga. Din trupa lui Marius Baciu vor lipsi Răzvan Dâlbea şi Mircea Oprea, ambii suspendaţi în vreme ce Bogdan Bucurică, Marius Potopea sunt accidentaţi iar Sergiu Costea (probleme la spate) şi Marius Pistol (cu dureri la degetele unui picior) sunt incerţi. “Jucătorii se pregătesc fără probleme, autorităţile locale ne-au asigurat că până la finalul acestei luni vor vira cele 2 miliarde de lei vechi pe care le-au promis deci există toate premisele să mergem la Oradea şi să câştigăm. O să vedeţi că încet, încet, Unirea Alba Iulia va ajunge acolo unde îi este locul şi anume între primele echipe ale seriei. Sunt foarte bucuros că aceşti copii foarte talentaţi care provin din pepiniera clubului nostru, Vlad Ignat, Alexandru Giurgiu, Eduard Schuller, Nicuşor Stanciu, Fabian Himcinschi sunt mereu convocaţi la acţiunile loturilor naţionale, lucru care vorbeşte de la sine despre viitorul echipei din Alba Iulia. Să glumesc puţin, aş spune că este nevoie de un pic de răbdare şi tutun până în momentul în care la Alba Iulia se va construi o echipa foarte puternică axată pe talentele locale” a spus Nicu Lupu, preşedintele executiv al “alb-negrilor”.

Dan UDREA

Citește mai mult Timişoreanul Sorin Tarcea arbitrează FC Bihor – Unirea Alba Iulia

Două din două, din păcate înfrângeri, pentru junii Unirii!

În cadrul etapei cu numărul 6 a Campionatului Naţional de Juniori, cele două echipe ale FC Unirea Alba Iulia, antrenor Neluţu Popa (foto), au pierdut  partidele susţinute în deplasare în compania celor de la SC FC Braşov. Juniorii “A” care au mizat pe Răzvan Cotoară – Alexandru Vasinca, Ioan Stan, Ovidiu Oniga (cpt.), Cătălin Ivaşcu, Rareş Moga, Paul Joldeş, Răzvan Bretoiu, Dumitru Mercurian, Radu Contor şi Gabriel “Joe” Croitoru (au mai jucat Alexandru Popa, Radu Vezan, Cristian Ivaşcu, Robert Uleşan şi Ovidiu Vlaic în vreme ce portarul de rezervă Ioan Pop nu a fost utilizat), au fost  învinşi cu scorul de 3-1, gol Radu Vezan. La rândul lor, juniorii “B”, au pierdut la limită, scor 1-2 (0-1), gol Adrian Vodă,, partida cu braşovenii, formula de start fiind alcătuită din Florin Şuteu – Pavel Colin, Andrei Constantea, Adrian Olălău, Vlad Jurcă, Adrian Vodă, Bogdan Oniche, Sorin Coţolan, Cătălin Drăghiciu, Bogdan Csiki, Adrian Kimcinscki (au mai intrat Andrei Manciulea, Alexandru Ioani, Toni Sauer şi Marius Bota). Duminică, pe terenul de la Oarda de Jos va avea loc “dubla” CU ACSM Tg. Mureş, ora 12.30 respectiv 14.30.

Dan Udrea

Citește mai mult Două din două, din păcate înfrângeri, pentru junii Unirii!

Albaiulianul Dinu Moldovan pe val la Espanyol

Portarul albaiulian Bogdan Dinu Moldovan a fost convocat la prima echipă a clubului Espanyol Barcelona pentru partida de duminică din Primera Division, 1-0 în deplasare cu Mallorca, în etapa a șaptea a campionatului Spaniei. Bogdan Dinu Moldovan, în vârstă de 20 de ani, a fost rezerva lui Cristian Alvarez în victoria cu Mallorca și s-a aflat la prima convocare oficială la formația mare a lui Espanyol din acest sezon, în care a jucat doar pentru echipa de tineret a grupării catalane (patru meciuri în Tercera Division).

Lucian Dărămuş

Citește mai mult Albaiulianul Dinu Moldovan pe val la Espanyol

Soleil Alba Iulia la prima victorie

Echipa de volei feminin CSU Soleil Alba Iulia a câştigat cu 3-0 meciul din deplasare cu CSS Caransebeş, din etapa a doua a Diviziei A2 (seria Sud-Vest). Pe seturi, voleibalistele din Alba Iulia au câştigat cu 25-20, 25-23 şi 25-21. Sâmbătă, 23 octombrie, CSU Soleil Alba Iulia, înfrântă în prima rundă la Piteşti de CS Argeş Voleil cu 3-0, va da piept pe teren propriu cu CET Govora.

Lucian Dărămuş

Citește mai mult Soleil Alba Iulia la prima victorie

Eşec usturător pentru CSM Sebeş

Echipa de handbal feminin CSM Sebeş a suferit o înfrângere categorică în ultimul meci din primul tur al ediţiei 2010-2011 a Diviziei A. Elevele tehnicianului Alexandru Weber au cedat la diferenţă de 14 puncte în deplasarea la CSM Slatina. Gruparea olteană s-a impus cu 32-18 (15-11). Duminică, 24 octombrie, CSM Sebeş, aflată acum pe locul 4, cu un total de 6 puncte, în clasamentul Diviziei A (seria B) la handbal feminin, va juca în deplasare cu Viitorul 2009 Mediaş.

Lucian Dărămuş

Citește mai mult Eşec usturător pentru CSM Sebeş

Campionatul Judeţean de Seniori Etapa a 8-a

*Seria I
Langentahl Valea Lungă -Viitorul Sântimbru II 0-2 ,Viitorul Biia – AS Cetatea Cetatea de Baltă 6-2, Lendulet Petrisat – CIL Blaj 2-7, Dacia Mihalţ – Avântul Sâncel 0-3 (meci decis la ”masa verde”), Unirea Cergău – AS Crăciunelu de Jos 0-3, Progresul Fărău – Partizanii Sînmiclăuş 8-3, AS Pănade – Spicul Bucerdea 11-0.
Clasament:

# Echipa M V E I Gol +/- P
1 AS Pănade 8 8 0 0 46 – 4 42 24
2 Viitorul Biia 8 6 1 1 31 – 12 19 19
3 CIL Blaj 8 5 1 2 24 – 9 15 16
4 Progresul Fărău 8 5 1 2 27 – 19 8 16
5 AS Cetatea 8 5 1 2 24 – 24 0 16
6 Viitorul Sântimbru II 8 4 1 3 21 – 17 4 13
7 Crăciunelul de Jos 8 3 1 4 13 – 15 -2 10
8 Dacia Mihalț 8 3 0 5 22 – 23 -1 9
9 Unirea Cergău 8 3 0 5 15 – 21 -6 9
10 Partizanii Sînmiclăuș 8 3 0 5 15 – 25 -10 9
11 Avântul Sâncel 8 2 1 5 16 – 32 -16 7
12 Spicul Bucerdea 8 2 1 5 10   27 -17 7
13 Langentahl Valea Lungă 8 2 0 6 15 – 20 -5 6
14 Lendulet Petrisat 8 1 0 7 14 – 45 -31 3

*Seria a II-a
Decebal Cricău – Olimpic Berghin 9-0, Fortuna Lunca Mureşului – Mureşul Gâmbaş 2-0, Andreas Alba Iulia – Del Dodo Alba Iulia 4-1, Sportul Livezile – Şoimii Ciumbrud 1-3, Inter Ciugud – Voinţa Beldiu 3-2, FC Lopadea Nouă – Flamura Roşie Rădeşti 1-4.

Citește mai mult Campionatul Judeţean de Seniori Etapa a 8-a
  • Post category:Can-can

SENZAŢIONAL- Oameni din fotbal la ora adevărului

A repetat de 10 ori primul an de facultate!

Ilie Galerie, un apropiat al conducerii FRF, a terminat facultatea după 17 ani, amânând mereu deznodământul pentru a face bişniţă în căminele studenţeşti din Regie. Ilie Mălureanu, este unul din personajele ce se învârt în lumea fotbalului, mai ales din ligile inferioare.Este un tip mare, la propriu, cu o voce extrem de puternică, ce se face auzită fără nici un fel de probleme pe stadioane, indiferent de mărimea acestuia sau de numărul spectatorilor. Are locul său în tribunele  stadionului din Regie al Sportului Studenţesc, echipa patronată  de Vasile Şiman. A fost în multe oraşe, îndeplind anumite funcţii la formaţii din eşalonul secund: Şoimii COMPA Sibiu, Unirea Alba Iulia, Dunărea Giurgiu şi, mai nou, Universitatea Cluj.

Citește mai mult SENZAŢIONAL- Oameni din fotbal la ora adevărului