A ales Rm. Vâlcea pentru soţie!

Sponsorul principal al lui CSM Rm. Vîlcea, Cătălin Rufă, a dezvăluit motivele care l-au determinat să preia echipa şi a anunţat că obiectivul în sezonul viitor va fi promovarea. “Am jucat fotbal pînă la 18 ani la Sportul, apoi în ligile inferioare pînă la 25 de ani. Am găsit la Vâlcea o bază sportivă de liga I, o conducere dornică să facă performanţă, sprijin din partea Primăriei. În sezonul 2011-2012 sperăm să promovăm. E ruşinos că oraşe ca Vâlcea, Sibiu, Bacău, Arad să nu aibă echipă în prima ligă. Vreau să aud că noi vom da tonul şi vom fi primul dintre oraşele mari care vor reveni şi vom promova. Până la terminarea campionatului, vrem să căştigăm cât mai multe meciuri. Obiectivul este formarea unei echipe competitive şi formarea tinerelor talente pentru a ataca promovarea în sezonul viitor”. El a declarat că echipa sa este sprijinită de Primărie şi că nu are restanţe financiare. “Suntem într-o strînsă colaborare cu Primăria. Să vedem dacă vom reuşi un rezultat bun astăzi la Alba Iulia şi apoi cu UTA acasă. Băieţii sunt cu primele şi cu salariile la zi”, a încheiat Rufă. Preşedintele lui CSM Rm. Vâlcea, Florin Verigeanu, a anunţat că echipa sa şi-a rezolvat problemele financiare şi că acţionarul Cătălin Rufă vrea să semneze contractul cu Primăria. “Ne-am rezolvat aproape toate problemele financiare. Avem o oarecare stabilitate. Asta se vede şi în rezultatele echipei, în ultimele trei meciuri am obţinut trei victorii. Avem un singur acţionar, Cătălin Rufă. El doreşte să semneze contractul cu Primăria. Soţia sa este din zonă, el a văzut baza, echipa. El a fost unul din sponsorii lui FC Snagov”.

Horaţiu SIMA (Sport Total FM – Bucureşti)

Citește în continuare

Brigadă de “stranieri” la Daia Română!

Jocurile programate în acest week-end în cadrul etapei cu numărul 10 din Liga a 4-a sunt următoarele:

*Astăzi, cu începere de la ora 16.00: *CUPRIROM ABRUD – CS OCNA MUREŞ. Arbitri: Vasile Costin (Alba Iulia), Alexandru Vodă (Alba Iulia) şi Aurelian Beca (Alba Iulia). Observator: Ştefan Vescan (Aiud). Se joacă de la ora 11.30. *PERLA JIDVEI – PERFORMANŢA IGHIU. Arbitri Mihai Florea (Blaj), Bogdan Oniga (Blaj) şi Alexandru Jac (Blaj). Observator: Emil Domşa (Aiud); *VIITORUL UNIREA – MUREŞUL OARDA DE JOS. Arbitri: Filon Mărginean (Aiud), Daniel Popa (Aiud) şi Mircea Coltor (Aiud). Observator: Lucian Neagu (Teiuş); *CSO CUGIR – ARIEŞUL BAIA DE ARIEŞ. Arbitri: Mihai Ţâră (Alba Iulia), Andrei Benke (Alba Iulia) şi Darius Mureşan (Alba Iulia). Observator: Cristi Petropulos (Alba Iulia); *RECOLTA GALDA DE JOS – VIITORUL SÂNTIMBRU. Arbitri Corneliu Aron (Alba Iulia), Cosmin Ştefan (Cugir) şi Alin Suciu (Ocna Mureş). Observator Mădălin Jurjiu (Alba Iulia); *METALUL AIUD – FC CUGIR. Arbitri Adrian Damian (Blaj), Radu Doncuţ (Alba Iulia) şi Liviu Legian (Teiuş). Observator Tibor Horvat (Alba Iulia).

*Mâine, cu începere de la ora 11.30: *RAPID CFR TEIUŞ – EUROPA ALBA IULIA. Arbitri: Valentin Drăgan (Aiud), Florin Hanca (Aiud) şi Adrian Mărginean (Aiud). Observator: Ovidiu Bocai (Blaj); *DALIA SPORT DAIA ROMÂNĂ – OLIMPIA AIUD. Arbitri: Dan Monea (Cluj), Florin Potra (Turda) şi Alin Damian (Turda). Observator: Ştefan Borşoş (Ocna Mureş). (D.U.)

Citește în continuare

“Halloween” în Draculaland! Bistriţa 2 – Zlatna 7-1!

Gloria 2 Bistriţa  a facut instrucţie cu CS Zlatna, într-o partidă contând pentru etapa a 10-a din Liga a III-a. Bistriţenii s-au impus cu scorul de 7-1, după un meci în care iordanianul Bawab (foto-în centru) a facut spectacol, marcând de patru ori. Cu patru jucători de prima liga, Tudose, Bawab, Anton si De Pina, Gloria 2 n-a avut nicio problemă în faţa modestului adversar din Zlatna. După numai cinci minute, bistriţenii conduceau cu 2-0, prin reuşitele lui Tudose (`3) si Bawab (`5). Cu Nae Manea în tribune, echipa a doua a Gloriei continua jocul dezinvolt şi ofensiv, Anton majorând scorul în minutul 35, cu un şut din interiorul careului (3-0). La pauză, avea să fie 4-0, portughezul De Pina aratând încă o dată că e letal în faţa porţii, însă deocamdată doar în Liga a III-a. Repriza a doua avea să fie a lui Bawab. În minutul 51, israelianul reuşeşte dubla cu un şut din 5 metri, după o pasă foarte bună a lui Anton (5-0). 15 minute mai târziu, acelaşi Bawab reuşeşte hattrick-ul şi face 6-0, speculând o respingere greşită a portarului Toderaş. Bistriţenii n-au milă de rudimentara apărare a oaspeţilor şi mai înscriu o dată în minutul 83. Autorul golului, nimeni altul decât Bawab, care reia cu capul în plasă o centrare de pe dreapta (7-0). Golul de onoare al oaspeţilor este înscris în minutul 85, când Munteanu pătrunde printre fundaşii Gloriei 2 şi înscrie cu un şut pe jos.

*Gloria 2 Bistriţa: Greab – Oltean, Macarie, Tudose, Bawab, Alexandru, Rogozan, Anton, Dobrea, De Pina, Pădurariu. Au mai intrat: Guirassy, Patca, Nicoară.

*CS Zlatna: Toderaş – Borcea, Man, Toma, Neagu, Gavrilă, P. Ciucă, Cristea, Sorca, Dârjan, Munteanu. Au mai intrat: A. Ianc, M. Bratu, Bucur, A. Câmpean

*Arbitri: Dănuţ Maghiar, Ionuţ Sava, Cristian Lucaci ( toţi din BaiaMare). (citynews-bistriţa năsăud).

În cadrul etapei cu numărul 10 din cadrul Ligii a 3-a, seria a 6-a, CS Zlatna  a fost făcută praf de “satelitul” Gloriei Bistriţa, atacantul Bawab fiind cel care a perforat de patru ori poarta “aurarilor”. Rezultate: Gloria 2 Bistriţa – CS ZLATNA 7-1: Tudose (4), Bawab (5, 51, 65, 83), Anton (35), De Pina (37) respectiv P. Munteanu (84); Sănătatea Cluj – Unirea Ungheni 2-2: Rus (11), Gaşpar (70) respectiv  Dicher (22), Pop (62); AFC Odorheiu Secuiesc – Unirea Târlugeni 3-0: Janko (51, 86), Ghergheli (72, penalty); Gaz Metan 2 Mediaş – Avântul Reghin 1-1: Cruceru (27) respectiv Sanda (35); SCM Braşov – Unirea Dej 0-0; FC Cisnădie – Unirea Floreşti 1-0: Fl. Voicu (70); FC Zalău – Seso 2-1: G. Gorga (66), Vl. Negrean (70) respectiv Sancira (34). FC Maramureş Universitar Baia Mare a stat.  (D.U.)

1 FC Maramureş Universitar Baia Mare 9 5 2 2 16-10 17p
2 Unirea Ungheni 10 5 2 3 13-11 17p
3 FC Seso Câmpia Turzii 9 4 3 2 11-6 15p
4 SCM Braşov 9 4 3 2 7-6 15p
5 FC Zalău 9 3 5 1 11-7 14p
6 FCM Avântul Reghin 10 3 5 2 9-7 14p
7 Gaz Metan II Mediaş 9 4 2 3 8-6 14p
8 Unirea Tărlungeni 10 4 2 4 11-12 14p
9 Gloria II Bistriţa 9 4 1 4 17-15 13p
10 Unirea Floreşti 9 3 4 1 7-5 13p
11 CS Zlatna 10 3 4 3 11-13 13p
12 FC Cisnădie 9 2 2 4 8-9 8p
13 AFC Odorheiu Secuiesc 9 2 2 5 6-10 8p
14 Unirea Dej 9 2 1 6 10-15 7p
15 Sănătatea Cluj 10 0 4 6 4-17 4p
Citește în continuare

“Căpitanul” Răzvan Dâlbea exclus din lot!

Vineri după amiază a explodat bomba în Cetatea Marii Uniri. “Căpitanul” Unirii a fost exclus din lotul celor 18 jucători cu care va fi abordată partida de sâmbătă cu C.S.M. Rm. Vâlcea. “Sunt foarte dezamăgit de modul în care a procedat <<căpitanul>> nostru. El ar fi trebuit să fie ultimul care să părăsească această echipă, însă a decis să-şi depună memoriu pentru a deveni jucător liber, motivul acestui demers fiind constituit de neachitarea unor restanţe salariale. Toţi cei din conducere am decis că este mai bine ca Răzvan Dâlbea să nu figureze între primii 18 fotbalişti cu care vom aborba jocul de mâine. El mai are contract cu noi, urmează să se pregătescă separat însă sunt mâhnit pentru că nu a înţeles că la această echipă a scos capul în fotbalul mare din România. Dacă vor mai fi jucători care vor proceda la fel, profit de ocazie şi le transmit că măsurile vor fi aceleaşi. Vor să devină jucători liberi? Foarte bine, este dreptul lor să o facă! Eu atât aş mai vrea să punctez vizavi de acest aspect şi anume faptul că săptămâna viitoare ne vor intra banii promişi de către autorităţile locale şi atunci ne vom achita datoriile către fotbalişti. Să fie clar, la Unirea Alba Iulia vor juca doar cei care îşi doresc să facă treabă, în rest să auzim numai de bine. UNIREA ALBA IULIA NU VA MURI ATUNCI CÂND VOR VREA ALŢII “ a declarat, supărat, vineri după amiază, preşedintele executiv al Unirii, Nicu Lupu.

Dan UDREA

Citește în continuare

Trei puncte vitale cu “sperietoarea” din Vâlcea!

“Victoria este vitalã pentru noi, dacã învingem ajungem sus în clasament, iar în caz contrar intrãm în vrie, începem sã tremurãm. Am încredere în echipã, în noul antrenor şi nãdãjduiesc cã Unirea îşi va reveni şi va cuceri trei puncte mari”, a declarat preşedintele executiv, Nicu Lupu, înaintea meciului de sâmbătă cu C.S.M. Rm. Vâlcea, o gruparea care a câştigat ultimele trei jocuri din campionat. În afara lui Poverlovici-suspendat, Bucurică şi Potopea-accidentaţi, uniriştii îi au incerţi pentru mâine pe Rotaru (n.a. s-a luat în discuţie chiar varianta introducerii între buturi a junelui Vlad Ignat-15 ani, motiv pentru care goalkeeper-ul nu a participat la jocul dintre selecţionatele Under 16 ale judeţelor Alba şi Timiş pentru a fi ferit de vreo nefericită accidentare) şi Pistol, dar vor miza pe revenirile lui Dâlbea şi M. Oprea.

*Echipa probabilã: G. Rotaru (V. Ignat) – Negurã, Pistol (Dâlbea), Soporan, Al. Giurgiu – N. Stanciu, Dâlbea (Sg. Costea), Selagea, C. Cristea – Sg. Costea (Sg. Buş), S. Mureşan.

*Arbitri: Cristina Dorcioman (Câmpulung Muscel), Irina Mârţ (Bucureşti), Monica Rigo (Cluj Napoca), rezervã L. Uihelyi (Satu Mare).

*Observatori: Şt. Szilaghi (Satu Mare), Gh. Bologan (Oradea). (D.U.)

Citește în continuare

În vizită la “Tata Jean”!

Gruparea pregătită de Mihai Dăscălescu, vor lipsi D. Ianc şi Cos. Simtion-accidentaţi, va juca în această după amiază, cu începere de la ora 15.00, la Bistriţa în compania “satelitului” prim divizionarei păstorite de Jean Pădureanu. Urcaţi pe locul 6 în clasamentul seriei a 6-a din Liga a III-a graţie invincibilităţii din ultimele trei runde (nu au pierdut nici un joc şi nu au primit nici un gol în acest interval), zlătnenii speră să dea lovitura în faţa bistriţenilor. Va fi însă extrem de greu mai ales dacă în garnitura amfitrionilor se vor regăsi şi o serie de fotbalişti de la prima echipă. *Arbitri D. Maghiar, I. Sava, Cr. Lucaci (Baia Mare); *Observatori Gh. Boghean (Suceava), Gr. Boca (Cluj Napoca). (D.U.)

Citește în continuare

Sorin Corpodean, în premieră, comentator TV!

S-a întâmplat joi dimineaţă, la Blaj, cu prilejul partidei dintre selecţionatele Under 16 ale judeţelor Alba şi Timiş din cadrul Campionatului Naţional. Îmbrăcat în jeans, cu o geacă din piele întoarsă şi ghete confecţionate din acelaşi “aluat”, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba a comentat (n.a. alături de subsemnatul) partea secundă a întâlnirii. Şi a făcut-o cu profesionalism. Dezinvolt în “duelul” cu microfonul, fostul arbitru s-a simţit precum peştele în apă în noua postură iar informaţiile oferite telespectatorilor au fost unele extrem de interesante, la obiect. Altfel, preşedintele AJF Alba a ţinut să puncteze faptul că a renunţat la arbitraj, altele fiind în momentul de faţa priorităţile sale. “Am ajuns la vârsta de 45 de ani şi cariera mea în arbitraj s-a încheiat. Acum am mai mult timp să mă ocup de familie, mai ales că băiatul este student în anul II la Drept iar fata, acum elevă în ultimul an, se pregăteşte pentru admiterea la Stomatolgie. Sunt liniştit şi de abia aştept să se soluţioneze deja celebrul caz Penescu, o problemă de care nu vreau să vorbesc în acest moment. În ceea ce priveşte această selecţionată judeţeană Under 16, trebuie să se ştie că pe noi ne interesează mai puţin rezultatele obţinute în campionat. Important este să descoperim viitori fotbalişti de valoare care să facă pasul spre loturile naţionale şi, de ce nu?, spre echipele din Liga 1 iar în acest sens cred că am reuşit, din moment de Vlad Ignat (Unirea Alba Iulia), Mihai Scheau (Dalia Sport Daia Română, Adrian Maxim (Unirea Alba Iulia) şi Marius Felindean (Olimpia Aiud) au fost remarcaţi de toţi cei prezenţi la jocurile selecţionatei noastre” a punctat Corpodean.

Dan UDREA

Citește în continuare

Alba-Timiş 2-3 (0-3) la juniori Under 16!

Meciul de joi dimineaţă, disputat la Blaj pe terenul celor de la C.S.Ş, s-a terminat cu victoria bănăţenilor, liderul incontestabil al grupei a 5-a din cadrul Campionatului Naţional al selecţionatelor judeţene Under 16. Pentru Alba au marcat Marius Felindean (51) şi Adrian Maxim (68 din penalty) în vreme ce vizitatorii au punctat prin Dorin Rotariu (5), Cosmin Moja (19) şi Dionisie Hârdău (24). La joc au fost prezenţi Cornel Jurcă-coordonatorul competiţiei din partea Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Pătraşcu-instructor zonal, Sorin Corpodean-preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba şi nu în ultimul rând preşedintele executiv al Unirii Alba Iulia, Nicu Lupu. “În ciuda înfrângerii noi ne-am prezentat bine în partida cu liderul, am marcat două goluri şi am mai ratat alte trei excelente oprtunităţi de a înscrie prin Alexandru Varga, de două ori printre care şi o bară respectiv Marius Felindean. Este bine că am revenit în joc după ce la pauză am fost conduşi cu 3-0, copiii au fost determinaţi, s-au bătut pentru fiecare minge şi acest aspect mă mulţumeşte”, a declarat antrenorul Alin Hancăş (foto-în stânga alături de secundul Bebe Brumaru). Brigada de arbitri formată din aiudenii Cosmin Georgiu, Rareş Mulea şi Adrian Popa a condus următoarele formaţii:

*ALBA (antrenori Alin Hancăş şi Bebe Brumaru): Radu Damian (41, Iosif Szekely) – Răzvan Mladin (41, Hunor Kiss), Andrei Ciucuşan, Narcis Rus, Răzvan Ban (78, Lucian Ursu) – Lucian Tamaş (65, Sebastian Prodea, 71, Ştefan Comănici), Mihai Scheau, Sorin Pintea, Adrian Maxim – Alexandru Varga, Marius Felindean. Pe bancă: Răzvan Trif şi Sorin Şimandi.

*TIMIŞ (antrenori Cristian Contescu şi Romeo Malac): Victor Gârleş – Roberto Artimon (fiul fostului antrenor la Unirii Alba Iulia, Alin Artimon), Cristian Bocşan, Flavius Torok, Rareş Mureşan – Cosmin Moja (eliminat în minutul 40), Vasile Palcovacs (41, Tiberiu Lob), Dorin Rotariu, Daniel Poja (67, Claudiu Sturza), Cristian Jichici (71, Mădălin Semenea) – Dionisie Hârdău (69, Alexandru Albeanu). Pe bancă: Anderi Filip, Codruţ Frunzulică şi Marius Mureşan. Duminică, 7 noiembrie, selecţionata Albei va juca, la Caransebeş, împotriva selecţionatei Caraş-Severin.

Dan UDREA

Citește în continuare

Gicu Grozav se află pe lista lui Emil Săndoi!

Albaiulianul Gicu Grozav, pare a fi om de bază la noua naţională de tineret, cel puţin în viziunea tehnicianului care răspunde de respectivul lot naţional. Pentru noua campanie de calificare, selecţionerul naţionalei de tineret a României, Emil Săndoi, şi-a propus să apeleze la mai mulţi jucători români care evoluează în străinătate. Pe lista lui Săndoi se află şi albaiulianul Gicu Grozav, legitimat acum la formaţia belgiană Standard Liege. “Mă gândesc la Cardoso, Pena, Mladen, Daminuţă şi Grozav”, a dezvăluit Emil Săndoi atunci când a fost chestionat cu privire la ţintele sale din rândul junilor stranieri. (L.V.D.)

Citește în continuare

Sportivii de la CS Unirea în goana după ultimele medalii în 2010!

Finalul de sezon competiţional se anunţă unul extrem de greu pentru sportivii de la CS Unirea Alba Iulia, reprezentanţii a 4 secţii sportive ale clubului urmând să participe în aceste zile la competiţii deosebit de importante. La trei dintre acestea se concurează “cu medaliile pe masă” fiind finale de campionate naţionale în disciplinele respective, în fapt fiind ultimele competiţii ale acestui an la care sportivii unirişti mai pot să intre în posesia vreunei medalii naţionale. Sâmbătă, 30 octombrie, vor intra în competiţie sportivii a trei secţii sportive, astfel:

Atletism – La Băile Felix se vor desfăşura finalele Campionatelor Naţionale de Cros la care CS Unirea va alinia la start două echipe, una în cursa senioarelor şi una în cea a juniorilor (în colaborare cu LPS Alba Iulia). La această competiţie sportivii vor fi încurajaţi de pe margine chiar de directorul clubului, Marius Anghel.

Judo – La Roman vor avea loc finalele Campionatelor Naţionale de Judo pe Echipe destinate sportivilor sub 13 ani. La această competiţie va fi prezentă o delegaţie formată din 10 judoka însoţiţi de antrenorii Cristian Dinu şi Ioan Todor. Sportivii clubului vor alinia o echipă în competiţia feminină unde speră la o comportare onorabilă şi chiar obţinerea unei medalii, deşi valoarea concursului este extrem de ridicată.

 Tenis de masă – La Tg. Secuiesc se va disputa etapa a II-a a campionatului Diviziei A, echipa CS Unirea sperând să îşi învingă cel puţin unul dintre cei trei adversari cu care se va confrunta. În acest moment albaiulienii ocupă locul III în grupa din care fac parte, loc care asigură rămânerea în Divizia A şi în sezonul următor.

În perioada 1-5 noiembrie, în localitatea Oneşti, se vor desfăşura finalele Campionatelor Naţionale de Haltere de Seniori la care clubul albaiulian va alinia la startul competiţiei 3 sportive care vor fi însoţite de antrenorul Ioan Frăţilă. “Orice eventuală medalie pe care sportivii noştrii o vor obţine nu va face decât să confirme faptul că după un an de muncă asiduă în antrenamente apare şi satisfacţia muncii împlinite” a declarat Marius Anghel, director coordonator CS Unirea Alba Iulia.

Dan UDREA

Citește în continuare
Închideți meniul