Premianţii rundei, abrudeanul Ionuţ Cioflică (juniori A1) şi Vali Marc (Naţional Rădeşti)! Patru dintr-o lovitură!

Abrudeanul Ionuţ Cioflica (foto, al doilea pe rândul de sus de la stânga la dreapta, lângă antrenorul Robi Sicoe), a marcat de patru ori pentru lider în partida juniorilor A1 câştigată de moţi cu scorul de 6-0 în faţa celor de la ACS Pianu 2013! Şi cum vorbim despre 18 reuşite în 12 etape, jucătorul a fost desemnat drept MVP-ul rundei disputată în week-end-ul trecut, o etapă în care şi Vali Marc (Naţional Rădeşti, Seria a 2-a din Liga a V-a) a înscris tot de patru ori şi a atins cota 13! Astfel, clasamentul la zi al golgeterilor, sau golgheterilor-sunt corecte ambele variante!, arată astfel:

Citește în continuare

De la Comisie adunate…Independenţa Cut – Decebal Cricău, pe teren…3-0, la “masa verde”…0-3! Del Dodo Alba Iulia – Mureşul Săliştea pe teren…7-1, la “masa verde”…0-3!

În şedinţa din această săptămână, Comisia de Disciplină din cadrul AJF Alba a dictat următoarele sancţiuni: Nemeș-Dan Ioan, jucător CS Cuprirom Abrud (Liga a IV-a), 2 etape suspendare și penalitate 60 lei; Stan Cosmin, jucător CS Cuprirom Abrud (Liga a IV-a), 3 etape suspendare și penalitate 70 de lei; Bucur Dorin, antrenor AS Limbenii Limba (Liga a V-a, Seria a III-a), 2 etape suspendare și penalitate 25 lei; Posteiu Claudiu, jucător CSO Cugir (Liga a IV-a), 1 etapă suspendare și penalitate 30 lei; Tăban Ioan, jucător CSO Cugir (Liga a IV-a), 2 etape suspendare și penalitate 60 lei;

Citește în continuare

Debutanţi la…14 ani! (GALERIE FOTO)

Runda disputată în acest week-end a consemnat debutul la echipele de club pentru doi jucători în vârstă de doar 14 ani! Este vorba despre Daniel Tat (foto1-Mureşul Vinţu de Jos, Liga a IV-a) şi Edi Crişan (foto 2-al cincilea de la stânga la dreapta, lângă preşedintele Neluţu Demeter-Olimpia Aiud, Liga a IV-a)! Un alt jucător tânăr, Vonya (foto3-în tricou albastru-FC Miceşti, Liga a IV-a) a fost folosit în premieră, la 16 ani, titular la un joc de Liga a IV-a şi a fost responsabilizat de antrenorul Fane Fogoroşi prin încredinţarea unui tricou greu şi anume acela cu numărul 10! BAFTĂ COPII! (D.U., foto N.P.)

Citește în continuare

Liga a IV-a, etapa a 12-a! Rezultate, echipe, marcatori, clasament! (GALERIE FOTO)

Sâmbătă, 8 noiembrie, OLIMPIA AIUD – AFC MICEŞTI  0-2 (0-1). Dobrescu (37), Em. Barna (90+2)

Remus Ţălnar i-a folosit pe 1. Clipici – 8. Vaidasigan, 16. G. Szekelyi, 15. Ov. Oniga, 3. C. Muntean, 13. Antonescu, 14. G. Cotoară, 7. Felindean, 10. Val. Drăgan (cpt.), 9. Silea, 11. P. Muntean (2. Edi Crişan-născut în anul 2000, a debutat la echipa de seniori!, 5. R. Epure, 20. Ciubucă, 17. Miske. 23. Gânscă, 4. B. Bucur) iar Fane Fogoroşi a răspuns cu

Citește în continuare

Liga a IV-a: Vezi delegările etapei cu numărul 12!

Sâmbătă, 8 noiembrie, ora 11:30 Olimpia Aiud – AFC Micești. A: Aron Corneliu, A1: Nemeș Gavrilă, A2: Costea Adrian, R: Costea Mihai, Obs: Borșoș Ștefan.

ora 15:00 Mureșul Vințu de Jos – Energia Săsciori. A: Maier Lucian, A1: Jurjiu Mădălin, A2: Costin Radu, R: Guțiu Emil, Obs: Bocai Ovidiu.

ora 15:00 ACS Șurianu 1945 Sebeș – AS Viitorul Sântimbru. A: Rodina Vasile, A1: Vodă Alexandru, A2: Popa Daniel, R: Vârvorea Andrei, Obs: Danciu Dorin.

Citește în continuare

Jucătorul etapei! Petru Lazăr (Hidro Şugag), Mirel Lazăr Cociş (AS Războieni Cetate) şi Bogdan Rodean (Unirea Alba Iulia)!

Jucătorul de bandă dreaptă, Bogdan Rodean (foto în prim plan, Unirea Alba Iulia) a fost desemnat, alături de Petru Lazăr şi Mirel Lazăr Cociş, jucătorul etapei care a avut loc la finalul săptămânii trecute. Cinci goluri pentru şugăganul Petru Lazăr (Hidro), şi câte trei pentru Mirel Lazăr Cociş (AS Războieni Cetate) şi Bogdan Rodean (Unirea Alba Iulia)-în victoria grupării din Alba Iulia cu Viitorul Vama Seacă (s-a jucat vineri în cadrul etapei cu numărul 9 din Seria a 2 a Ligii a V-a), uniristul, care ieri a evoluat şi în partida juniorilor A a Unirii Alba Iulia disputată în compania celor de la FC Braşov din cadrul Campionatului Naţional al juniorilor republicani- au fost aleşi drept MVP-urile etapei. În altă ordine de idei, în clasamentul golgheterilor judeţeni, la zi, primele locuri sunt ocupate de:

Citește în continuare

De la Comisie adunate…

În şedinţa din această săptămână Comisia de Disciplină din cadrul AJF Alba a dictat următoarele sancţiuni:

AS Voința Beldiu (Liga a V-a, Seria I) va rejuca partida cu AS Nicolae Linca Cergău în data de 23.11.2014; AS Nicolae Linca Cergău (Liga a V-a, Seria I) va rejuca partida cu AS Voința Beldiu în data de 23.11.2014; AS Independența Cut (Liga a V-a, Seria a III-a), penalitate 30 lei; Rai Marian, jucător AS Independența Cut (Liga a V-a, Seria a III-a), 3 etape suspendare și penalitate 120 lei;

Citește în continuare

Clasamentul la zi al golgheterilor! Liga IV-a, Liga a V-a!

LIGA IV-A (după 10 etape): 1. Vali Drăgan (Olimpia Aiud) 13 goluri, 2. Marius Iuoraş (Mureşul Vinţu de Jos) 11 goluri, 3. Ciprian Diaconu (Şurianu Sebeş), R. Morar (Performanţa Ighiu) şi Alecu Alexandru (Viitorul Sântimbru) 10 goluri; JUNIORI A1 (după 10 etape): 1. Ioan Cioflica (Cuprirom Abrud) 14 goluri, 2. Silvester Mihaly (CS Ocna Mureş) 13 goluri, 3. Alexandru Cioca (Olimpia Aiud) 12 goluri; LIGA A V-A, SERIA 1 (după 8 etape): 1. Dan Florin Costea (Voinţa Beldiu) 11 goluri, 2.Raul Mihălţan (AS Pănade), Victor Poşea (Viitorul Biia), Ioan Boar (AS Pănade) 8 goluri, 3. Marius Petru Haşegan (Nicolae Linca Cergău) 7 goluri; LIGA A V-A, SERIA A 2-A (după 8 etape): 1. Darius Stanciu (Progresul Fărău) 12 goluri, 2.Andrei Sârbu (ACS Băgău) 11 goluri, 3. Tidu Iacşa (Unirea Alba Iulia), Daniel Lăsconi (Unirea Alba Iulia), Andrei Ianc (Unirea Alba Iulia) şi Mircea Lazăr Cociş (AS Războieni Cetate) 9 goluri; LIGA A V-A, SERIA A 3-A (după 8 etape): 1. Alexandru Liviu Culda (Decebal Cricău) 11 goluri, 2. Grecu Gavrilă Octavian (Independenţa Cut), Petru Lazăr (Hidro Şugag) 8 goluri, 3. Marian Rai (Independenţa Cut), Viniciu Zidaru (Del Dodo Alba Iulia), Ioan Nicola (Andreas Alba Iulia) Vasile Alin Ghenescu (Viitorl Răhău )şi Alexandru Torapu (Limbenii Limba) 6 goluri. (ajfalba.ro)

Citește în continuare

Liga a IV-a: Vezi delegările etapei a 11-a!

Sâmbătă, 1 noiembrie 2014, ora 15:00 AFC Micești – ACS Șurianu 1945 Sebeș. A: Costin Vasile, A1: Uleșan Robert, A2: Roșu Ioan, R: Popa Alin, Obs: Neagu Marcel.

ora 15:00 CS Ocna Mureș – CSO Cugir. A: Damian Adrian, A1: Sîrbu Aurelian, A2: Sîrbu Andrei, R: Mihălțan Alexandru, Obs: Neagu Lucian.

ora 15:00 Viitorul Sântimbru – Mureșul Vințu de Jos. A: Popa Sergiu, A1: Sas Andrei, A2: Mulea Rareș, R: Spătăcean Darius, Obs: Cistean Iosif.

Citește în continuare
Închideți meniul