În vizită la “Tata Jean”!

Gruparea pregătită de Mihai Dăscălescu, vor lipsi D. Ianc şi Cos. Simtion-accidentaţi, va juca în această după amiază, cu începere de la ora 15.00, la Bistriţa în compania “satelitului” prim divizionarei păstorite de Jean Pădureanu. Urcaţi pe locul 6 în clasamentul seriei a 6-a din Liga a III-a graţie invincibilităţii din ultimele trei runde (nu au pierdut nici un joc şi nu au primit nici un gol în acest interval), zlătnenii speră să dea lovitura în faţa bistriţenilor. Va fi însă extrem de greu mai ales dacă în garnitura amfitrionilor se vor regăsi şi o serie de fotbalişti de la prima echipă. *Arbitri D. Maghiar, I. Sava, Cr. Lucaci (Baia Mare); *Observatori Gh. Boghean (Suceava), Gr. Boca (Cluj Napoca). (D.U.)

Citește în continuare

Un “maghiar” arbitrează Zlatna!

În altă ordine de idei, în Liga a 3-a de fotbal (seria a 6-a), meciul pe care CS Zlatna îl va disputa vineri, de la ora 15.00, în deplasare cu Gloria 2 Bistriţa va fi arbitrat de o brigadă din Baia Mare cu Dănuţ Maghiar la centru. La partida ce va fi găzduită de stadionul “IPROEB” din Bistriţa arbitri asistenţi au fost delegaţi Ionuţ Sava şi Cristian Lucaci.

O brigadă de arbitri din Aiud va oficia la partida FC Hunedoara – Gloria CTP Arad, din etapa a 10-a a Ligii a 3-a de fotbal (seria a 5-a). La centru se va afla Sergiu Popa, asistent 1 va fi Florin Hanca iar asistent 2 – Alin Damian. Meciul de la Hunedoara se va juca vineri, de la ora 15.00. (L.V.D.)

Citește în continuare

“Gemenii golului” au lovit din nou pe Ampoi!

CS Zlatna a câştigat partida de astăzi cu scorul de 2- 0 (2-0), goluri marcate de P. Munteanu (6) şi A. Câmpean (43), în faţa celor de la AFC Odorheiu Secuiesc. Antrenorul Mihai Dăscălescu a mizat pe Toderaş – V. Dârjan, Man, G. Toma, Avram  – Bucur, Cos. Simtion (68 Kiraly), P.. Ciucă, A. Ianc (58, R. Dârjan) – P. Munteanu (80, Gavrilă), A. Câmpean (64, M. Bratu). Pe bancă: Ov. Barna – Şorca, Neagu. Vineri după amiază la Zlatna gruparea lui Dăscălescu s-a impus fără probleme în faţa penultimei clasate, “gemenii golului”, Munteanu şi Câmpean reuşind să-şi treacă în cont cea de-a patra reuşită stagională. De remarcat prezenţa la partidă a omului de afaceri grec Theodorus Favatas, unul dintre oamenii care au sprijinit în ultima vreme fotbalul de pe malul Ampoiului.  Celelalte rezultate: SESO Câmpia Turzii – Unirea Ungheni 1-2: Sancira/H. Moldovan (2); Unirea Târlungeni – Sănătatea Cluj 3-0: Cercel, L. Nicolae, Kurtaly; Avântul Reghin – Gloria 2 Bistriţa 0-0; Unirea Floreşti – SCM Braşov 2-2: Mănuştureanu (2)/Markas, Postolache; FC Maramureş – Gaz Metan 2 Mediaş 2-1: Moldovan, A. Bota (n.a. portarul amfitrionilor a înscris din penalti în minutul 93!); FC Zalău – AS Cisnădie 2-2 C. Cornea (2)/ M . Radu, Boeru. (Titi IANCU – Zlatna)

Citește în continuare

Astăzi, CS Zlatna – AFC Odorheiu Secuiesc

În această după amiaza, cu începere de la ora 15.00, pe arena de pe malul Ampoiului se dispută întâlnirea dintre CS Zlatna şi AFC Odorheiu Secuiesc, contând pentru etapa a 9-a a Seriei a 6-a din Liga a III-a. “Aurarii” de la care va lipsi D. Ianc – accidentat,  sunt obligaţi să învingă pe AFC Odorheiu Secuiesc, ocupanta penultimului loc în clasament, mai ales că în sezonul trecut oponenţii de astăzi ai zlătnenilor au cştigat la Zlatna cu scorul de 3-2.

*Arbitri: I. Gherle, M. Balint (Cluj Napoca), C. Bala (Arad); *Observatori: Val. Igna, Fl. Btrânu (Timişoara).

         *În celelalte partide se vor întâlni SESO Câmpia Turzii – Unirea Ungheni, Unirea Târlungeni – Sănătatea Cluj, Avântul Reghin – Gloria 2 Bistriţa, FC Maramureş – Gaz Metan 2 Mediaş, Unirea Floreşti – CSM Braşov, FC Zalău – FC Cisnădie. Unirea Dej stă. (D.U.)

Citește în continuare

Brigadă din Alba la “derby de Timiş”

Partida dintre ACS Recaş şi FC Timişoara II, din etapa a 9-a a Ligii a 3-a de fotbal (seria a 5-a) va fi arbitrată de o brigadă din Alba. La centru se va afla albaiulianul Horia Ciucă iar arbitri asistenţi vor fi aiudenii Adrian Mărginean şi Alexandru Vodă. La ACS Recaş evoluează şi fostul mijlocaş unirist Alin Paleacu, ]n vreme ce FC Timişoara şi-a asigurat de curând serviciile tânărului jucător (şi el ex-unirist) Florin Ilie, un abonat al naţionalei Under 19, care va fi folosit într-o primă fază de clubul „viola” la echipa secundă. „Derby de Timiş” se va juca vineri, de la ora 15.00, pe stadionul „Atletic” din Recaş. (Lucian DĂRĂMUŞ)

Citește în continuare

Un clujean va împărţi dreptatea la Zlatna

 În etapa a 9-a din cadrul seriei a 6-a din cel de-al treilea eşalon, programată vineri cu începere de la ora 15.00, CS Zlatna  va întâlni pe teren propriu pe AFC Odorheiu Secuiesc. „Aurarii” care se află pe poziţia a zecea în clasament cu tot atâtea puncte sunt favoriţi în faţa celor din Odorheiu Secuiesc, locul 14 în ierarhie, cu doar 5 puncte acumulate în primele opt runde. Jocul va fi condus Ionuţ Dan Gherle (ClujNapoca), Marius Sorin Balint (Cluj-Napoca) şi Casian Băla (Arad), supervizaţi de Valentin Ioan Igna (Timişoara – Timiş). (D.U.)

Citește în continuare
Închideți meniul