Astăzi, ora 14.00, Unirea Alba Iulia – Silvania Şimleu Silvaniei!

Cinci etape de secetă totală au fost suficiente, pentru ca FC Silvania să se instaleze în coada clasamentului. Preluarea băncii tehnice de către orădeanul Florin Fărcaş a adus, parcă un suflu nou la echipă, dar nu şi rezultate. Şimleuanii speră ca primul punct să vină în partida de astăzi de la Alba Iulia, acolo unde “alb-albaştrii” calcă pentru prima dată într-o partidă oficială.  Deşi întâlnesc o formaţie care în urmă cu doar cîteva luni evolua pe prima scenă, elevii lui Florin Fărcaş vor să profite de degringolada din curtea “albanezilor” şi să se întoarcă de pe stadionul “Cetate” măcar cu un rezultat de egalitate. “Ne-am pregătit bine

Citește în continuare

Fără Dâlbea şi Cristea cu Silvania!

Partida de vineri, ora 14.00, dintre Unirea Alba Iulia şi Silvania Şimleu Silvaniei va fi arbitrată de o brigadă formată din Claudiu Baboia (Bucureşti), Ciprian Danşa (Oradea) şi Iulian Szekely (Cluj), rezervă Lucian Ţiţii (Sibiu), supervizaţi de timişoreanul Zaharia Ciev.”Vom avea un meci greu cu Silvania şi din păcate nu putem miza pe serviciile lui Dâlbea-exclus din lot respectiv Călin Cristea-suspendat în urma eliminării din întâlnirea cu CSM Rm. Vâlcea, în vreme ce cei trei juniori convocaţi la loturile naţionale, Stanciu şi Giurgiu la Under 19, Ignat la Under 16 vor reveni la Alba Iulia doar joi.

Citește în continuare

Sibiul a urcat pe 2, Petrolul a căzut pe 3!

În ultimul meci al etapei a 11-a, Voinţa Sibiu a câştigat,duminică, cu scorul de 1-0 (1-0), gol Popa (11), în faţa celor de la Petrolul Ploieşti, iar echipa ex-uniristului Alex Pelici, neînvinsă până acum, a urcat pe treapa a doua a clasamentului. (D.U.)

Clasament

1 CS Mioveni 10 6 3 1 15-7 21p +3
2 Voinţa Sibiu 10 5 5 0 10-3 20p +2
3 Petrolul Ploişti 10 6 1 3 20-10 19p +7
4 FC Bihor 10 6 1 3 12-8 19p +4
5 ALRO Slatina 11 5 3 3 15-11 18p +3
6 ACSMU Iaşi 10 5 2 3 15-9 17p +2
7 UTA Arad 11 5 2 4 22-19 17p +2
8 CSM Vâlcea 10 4 1 5 15-13 13p -5
9 FC UNIREA 10 3 3 4 7-10 12p -3
10 Gaz Craiova 10 3 3 4 12-16 12p -6
11 Arieşul Turda 10 3 2 5 9-14 11p -4
12 ACU Arad 10 3 2 5 8-13 11p -4
13 Mureşul Deva 11 2 3 6 8-14 9p -6
14 FC Argeş 11 2 2 7 9-17 8p -7
15 Silvania 10 2 1 7 5-18 7p -5
16 Minerul Lupeni 0 0 0 0 0-0 0p 0
Citește în continuare

Liga a 2-a, etapa a 11-a

Rezultatele înregistrate în cea de-a 11-a etapa a ligii secunde, seria Vest, au fost următoarele:

*ACSMU Iaşi – FC Silvania 2-0 (1-0): Gado (36), R. Crişan (90+2).

*CSM Rm. Vâlcea – UTA Arad 4-2 (2-1): Balauru (14, penalty), Gogoşoiu (19), Dandea (47), Cr. Bratu (83) respectiv Voiculeţ (2 şi 55, penalty).

*FC Bihor – FC Argeş 1-0 (1-0): Markus (22).

*ACU Arad – Mureşul Deva 1-1 (1-0): D. Lupaşcu (18) respectiv Sătmar (64).

*Arieşul Turda – Gaz Metan CFR Craiova 2-2 (1-1): Tony (24, penalty şi 90+1) respectiv Surugiu (18), Trifu (51).

*Dacia Mioveni – ALRO Slatina 2-1 (1-0): Cl. Ionescu (43), Miulescu (90+2) respectiv Badea (78).

*Voinţa Sibiu – Petrolul Ploieşti (se joacă duminică de la ora 12.00). FC Unirea Alba Iulia nu a jucat deoarece Minerul Lupeni s-a retras din campionat. (D.U.)

Clasament

1 CS Mioveni 10 6 3 1 15-7 21p +3
2 Petrolul Ploişti 9 6 1 2 20-9 19p +7
3 FC Bihor 10 6 1 3 12-8 19p +4
4 ALRO Slatina 11 5 3 3 15-11 18p +3
5 ACSMU Iaşi 10 5 2 3 15-9 17p +2
6 Voinţa Sibiu 9 4 5 0 9-3 17p +2
7 UAT Arad 11 5 2 4 22-19 17p +2
8 CSM Vâlcea 10 4 1 5 15-13 13p -5
9 FC UNIREA 10 3 3 4 7-10 12p -3
10 Gaz Craiova 10 3 3 4 12-16 12p -6
11 Arieşul Turda 10 3 2 5 9-14 11p -4
12 ACU Arad 10 3 2 5 8-13 11p -4
13 Mureşul Deva 11 2 3 6 8-14 9p -6
14 FC Argeş 11 2 2 7 9-17 8p -7
15 Silvania 10 2 1 7 5-18 7p -5
16 Minerul Lupeni 0 0 0 0 0-0 0p 0
Citește în continuare

Unirea Alba Iulia – FC Hunedoara 1-3 (1-0)

Sâmbătă, pe “Cetate”,

Hunedoara bate Alba în amicalul echipelor cu „ferestre”

Stadionul „Cetate” din Alba Iulia a găzduit sâmbătă dimineaţă într-un anonimat aproape total (n.a. doar circa 50 de spectatori în tribune) o partidă amicală între FC Unirea Alba Iulia şi liderul seriei a 5-a din Liga a 3-a de fotbal, FC Hunedoara. Gruparea hunedoreană, pregătită din această săptămână de Ioan Petcu, s-a impus cu 3-1 (0-1), profitând la maximum de numeroasele schimbări efectuate de tehnicienii Adi Himcinschi şi Adi Bicheşi în repriza a doua a meciului. Sergiu Buş a deschis scorul în minutul 5, jucătorul ce şi-a serbat zilele trecute majoratul punctând cu o lovitură de cap expediată din apropiere. La pauză „alb-negrii” au intrat în avantaj, dar trebuie amintit că oaspeţii au ratat un penalty, prin Şandor, în minutul 13 al întâlnirii, atacantul liderului din C5 luând la ţintă din punctul cu var una dintre barele laterale. Mitanul secund a adus goluri doar în contul hunedorenilor. Aceştia au restabilit egalitatea pe tabelă prin… ex-uniristul Gideon, care l-a învins pe Rotaru cu un şut la vinclu de la marginea careului mare (1-1, 49). Raul Stanciu şi-a trecut echipa în avantaj cu o lovitură de cap de la marginea careului mic, mingea poposind în plasa porţii lui Rotaru după ce mai întâi s-a lovit în traiectoria sa bara din stânga veteranului goalkeeper (1-2, 79). Borzaşi (1-3, 85) a pus cireaşa pe tortul victoriei… amicale a Hunedoarei la Alba într-un meci al echipelor cu „ferestre” competiţionale la acest sfârşit de săptămână.

FC UNIREA ALBA IULIA: Rotaru – Cl. Oara, Poverlovici, Soporan, Giurgiu – Negură, Fl. Sabou, C. Selagea, N. Stanciu – S. Mureşan, S. Buş. Au mai jucat: Cotoară – Bălaş, Oniga, Vezan, Schuller, F. Himcinschi, C. Cristea, Sg. Costea, M. Oprea, I. Szabo.

FC HUNEDOARA: C. Moldovan – Oltean, Hodor, Al. Sabou, Trăşcan – Păcurar, Todea, R. Stanciu, Şandor – Ban, Gideon. Au mai jucat: Pascal – Pleviţiu, Borzaşi, Corobea, Şandra, Barboloviciu.

Lucian Virgil DĂRĂMUŞ

Citește în continuare

Adio cuplaj pe “Cetate”. Unirea- Silvania se joacă vineri!

Deşi programate în aceiaşi zi, sâmbătă 13 noiembrie, pe stadionul “Cetate”, partidele Unirea Alba Iulia – Silvania Şimleu Silvaniei (Liga a 2-a) respectiv Universitatea Cluj – Pandurii Tg. Jiu (Liga 1), nu se vor juca totuşi în cuplaj! Până la urmă diriguitorii fotbalului românesc au găsit soluţia salvatoare şi au mutat meciul Unirii pentru vineri, 12 noiembrie de la ora 14.00, în vreme ce jocul din primul eşalon va avea loc o zi mai târziu tot de la ora 14.00. Astfel, astăzi, de la ora 11.00, pe “Cetate”, Unirea va întâlni într-un joc amical pe FC Hunedoara (Liga a 3-a). (D.U.)

Citește în continuare

Cuplaj fotbalistic pe “Cetate”?

Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul detaliat al etapei a 15-a din Liga I. Conform programării L.P.F., „U” Cluj va juca meciul de la Alba Iulia cu Pandurii Târgu Jiu sâmbătă,13 noiembrie, de la ora 14.00. În aceeaşi zi, de la ora 11.00, FC Unirea Alba Iulia ar urma să întâlnească pe „Cetate” pe Silvania Şimleu Silvaniei, în cadrul rundei cu numărul 12 din Liga a 2-a, seria Vest. Dacă partida Unirii nu va fi cumva „translatată” vinerea sau duminica, microbiştii din Alba (şi nu numai…) se vor putea bucura sâmbătă 13 noiembrie de un inedit cuplaj fotbalistic: de la ora 11.00 Unirea Alba Iulia – Silavnia Şimleu Silvaniei iar de la ora 14.00 “U” Cluj – Pandurii Târgu Jiu! „Ar fi extraordinar să se întâmple aşa ceva. Ar fi un stimulent şi pentru noi să evoluăm în faţa unui număr mai mare de spectatori, veniţi să urmărească în interval de cinci ore două meciuri, unul de Liga a 2-a şi unul de Liga 1. Sunt sigur că şi fanii lui <U> Cluj (foto) vor fi alături de noi şi doar pentru faptul că avem aceleaşi culori, alb şi negru”, a declarat pentru „Alba-Sport.ro” antrenorul principal al Unirii Alba Iulia, Adrian Adorina Himcinschi. (L.V.D.)

Citește în continuare

Amical Unirea Alba Iulia – FC Hunedoara

Partida de verificare va avea loc sâmbătă, ora 11.00, pe stadionul “Cetate” iar desfăşurarea acesteia a fost posibilă datorită faptului că albaiulienii nu vor juca în campionat pentru că adversarul Unirii (n.a. Minerul Lupeni) s-a retras din competiţie. “Nu avem foarte multe problme în lot, excepţiile se numesc Bucurică, Potopea şi Pistol accidentaţi, Ignat plecat la lotul naţional Under 16 iar Dâlbea se pregăteşte separat, o zi sub supravegherea mea, o zi sub cea a lui Adi Bicheşi pentru că trebuie să fie asistat la pregătire de antrenori care deţin categoria A”, a declarat antrenorul Adrian Himcinschi. Altfel, duminică, 7 noiembrie, Nicuşor Stanciu şi Alexandru Giurgiu (n.a. va fi prezent şi fostul unirist Florin Ilie acum la FC Timişoara) au fost convocaţi la lotul naţional Under 19 pentru “dubla” cu reprezentativa similară a Elveţiei, programată pe 17 respectiv 18 noiembrie. (Dan UDREA)

Citește în continuare

Uniriştii şi-au luat banii pe contracte!

Miercuri, fotbaliştii Unirii Alba Iulia şi-au încasat banii pentru ultimele două luni de contract, în speţă pe lunile august şi septembrie. “Am promis că dăm banii în această săptămână şi uite că ne-am ţinut de cuvânt. Nu mai vreau să polemizez cu nimeni, nu mai vreau să ştiu decât un singur lucru şi anume că suntem datori să scoatem Unirea Alba Iulia din situaţia mai puţin confortabilă în care se află în acest moment în clasament. Eu vă garantez că dacă va fi nevoie mă voi retrage de la club, dar nu când echipa fanion a judeţului se află la greu, ci atunci când va fi bine. Eu nu moştenesc brandul Unirea Alba Iulia, am făcut şi greşeli în timpul mandatului meu, dar am realizat şi lucruri bune şi aici vreau să mă refer doar la faptul că sâmbătă la meciul cu Vâlcea am avut între primii 11 nu mai puţin de 7  jucători din Alba, Negură, I. Grozav, Al. Giurgiu, N. Stanciu, C. Selagea, C. Cristea, S. Mureşan, iar alţii 5 au fost pe banca de rezervă, V. Ignat, Cl. Oara, Oniga, Bălaş şi F. Himcinschi. Avem promisiuni certe că din iarnă la Alba Iulia vor fi alte condiţii, sunt convins de implicarea în viaţa echipei a unor firme cu potenţă financiară, sunt sigur că vom izbuti să vindem jucători şi totul va reintra în normal” a spus Nicu Lupu, preşedintele executiv al “alb-negrilor”. Şi dacă stăm strâmb şi judecăm drept, cam are dreptate. De ce? Pentru că doar cu puţină răbdare din partea “căpitanului” Răzvan Dâlbea (n.a. singurul care a depus memoriu pentru a deveni jucător liber din lotul albaiulienilor) totul se putea rezolva fără probleme…Fără implicarea mass-media care dă loc la interpretări din parte tuturor, cu păreri pro şi contra, şi fără toate aceste, hai să le spunem, duşmănii care au prejudiciat, într-un fel sau altul, imaginea clubului din Cetatea Marii Uniri. Nu de alta, dar eu unul sunt convins că toată lumea trage la aceiaşi căruţă! Jucători, antrenori, conducători, suporteri şi jurnalişti. Aşa că hai să ne punem pe treabă şi să lăsăm la o parte orice fel de animozităţi. HAI UNIREA ALBA IULIA!

Dan UDREA

Citește în continuare

Uniristul Sergiu Buş în zi aniversară!

Tânărul atacant unirist Sergiu Buş a sărbătorit marţi, 2 noiembrie, împlinirea vârstei de 18 ani. Împrumutat în vară de la CFR Cluj, internationalul de juniori a înscris două goluri în actuala ediţie de campionat pentru FC Unirea. A marcat în minutul 88 al întâlnirii, respectiv golul prin care echipa din Alba Iulia s-a impus pe “Cetate” cu 1-0 în faţa grupării oltene Gaz Metan CFR Craiova si a punctat de asemenea o dată în partida pierdută la limită de “alb-negri”, 2-3 în deplasare, cu ACU Arad. (L.V.D.)

Citește în continuare
Închideți meniul