SERVUS!

Au trecut doar nouă etape din actuala ediţie de campionat a Ligii a 2-a şi în cadrul seriei Vest din fotbalul alocat spaţiului carpato-danubiano-pontic nu mai puţin de şase competitoare, din totalul celor şaisprezece înscrise oficial, au renunţat la serviciile antrenorilor principali cu care au plecat la drum…Cu speranţe, cu ambiţii, cu dorinţa de mai bine. Dar dacă n-a fost să fie, primii sacrificaţi au fost ei. Antrenorii adică. Că tot a venit vorba despre cei „pe care nu i-a prins paltonu’” pe banca tehnică a divizionarelor secunde să-i trecem în revistă. Este vorba despre Marius Baciu (Unirea Alba Iulia), Marcel Rusu (Arieşul Turda), Adrian Anca (Silvania Şimleu Silvaniei), Ionuţ Popa (ACSMU Iaşi), Cristi Negru (Dacia Mioveni) şi Ionel Augustin (Minerul Lupeni). Ce a condus la aceste despărţiri? Ba lipsa banilor la echipă, ba lipsa rezultatelor, ba amândouă, ba desfiinţarea grupărilor respective, ba…Normal că nimănui nu-i convine să rămână “fără sapă” mai ales acum în prag de iarnă, dar din păcate asta-i viaţa antrenorilor. Trebuie să ai mai mereu valiza pregătită! Chiar dacă unii dintre cei enumeraţi mai sus câştigau pe lună, şi pe pământ, în jur de 3.000 de euro, acum,în plină criză, sunt nevoiţi să treacă pe zacuscă, pe o murătură mică, să-şi facă cererea de subvenţie la încălzire şi să iasă cumva-cumva din iarnă! Ca noi toţi ceilalţi de altfel! Glumesc, desigur! Că din primăvară va fi mai bine, cu siguranţă, şi alte echipe îşi vor asigura serviciile lor. Nu de alta însă asta-i viaţa de antrenor, vara vesel, iarna trist! Şi reciproca este mai mult decât valabailă. Depinde doar de…data semnării contractului cu clubul în cauză. În rest, paltoanele să fie pregătite pentru orice eventualitate! NO, SERVUS!

Dan UDREA

Citește în continuare

Restanţă la juniori

Miercuri, de la ora 16.00, este programată partida dintre CS Ocna Mureş şi Metalul Aiud, restanţă din etapa a 11-a a campionatului judeţean de fotbal pentru juniori D. Meciul de la Ocna Mureş va fi arbitrate de o brigadă locală, cu Alin Suciu la centru, Szabo Zoltan şi Radu Costin – arbitri asistenţi. (L.V.D.)

Citește în continuare

SENZAŢIONAL- Oameni din fotbal la ora adevărului

A repetat de 10 ori primul an de facultate!

Ilie Galerie, un apropiat al conducerii FRF, a terminat facultatea după 17 ani, amânând mereu deznodământul pentru a face bişniţă în căminele studenţeşti din Regie. Ilie Mălureanu, este unul din personajele ce se învârt în lumea fotbalului, mai ales din ligile inferioare.Este un tip mare, la propriu, cu o voce extrem de puternică, ce se face auzită fără nici un fel de probleme pe stadioane, indiferent de mărimea acestuia sau de numărul spectatorilor. Are locul său în tribunele  stadionului din Regie al Sportului Studenţesc, echipa patronată  de Vasile Şiman. A fost în multe oraşe, îndeplind anumite funcţii la formaţii din eşalonul secund: Şoimii COMPA Sibiu, Unirea Alba Iulia, Dunărea Giurgiu şi, mai nou, Universitatea Cluj.

Citește în continuare

Fotbal murdar pe plaiuri mioritice!

Încercăm să facem un  remember al  faptelor de corupţie dovedite şi sancţionate în fotbalul nostru, după al doilea război mondial. În afara echipelor care au fost dovedite şi sancţionate în consecinţă, alte zeci sau sute de  infracţiuni au scăpat de pedepsele federaţiei, nefiind descoperite la timp.

*Trucarea meciului a fost sancţionată

1947 – Meciul dintre echipele Politehnica Timişoara şi Electrica Timişoara, ambele activând în Divizia B, pe teren scor 4-1, a fost dat pierdut cu 0-3 ambelor echipe de către comisiile federale pentru aranjarea rezultatului. Politehnica Timişoara se afla în cursă pentru câştigarea seriei, dar, prin acest verdict, studenţii nu au mai prins decât un loc de baraj.

*Wetzer suspendat pe viaţă, Corvinul retrogradat

1954 – Sancţiuni foarte drastice au fost date formaţiei Metalul Hunedoara, care a fost retrogradată la masa verde din Divizia A, pentru faptul ca a încercat să premieze mai multe echipe de fotbal. Din 14 echipe în primul eşalon, trei urmau să retrogradeze. Conducerea celor de la Metalul Hunedoara a oferit bani celor de la Progresul ICO Oradea, deja retrogradată, în meciul cu Locomotiva Bucureşti, 150.000 de lei. Actualul Rapid se afla în dispută directă cu Metalul pentru locul 11, adică locul  salvator. Metalul a batut cu 3-1 pe Flacăra Ploieşti, iar orădenii au bătut  feroviarii, scor 3-2. Astfel că Hunedoara scapa, iar Locomotiva lua drumul Diviziei B. Numai ca Federaţia, la sesizarea celor de la Locomotiva, a decis altceva.Interesant este faptul că singura pedepsită a fost Metalul, nici Petrolul, care se predase fără luptă, nici Progresul Oradea nefiind sancţionate în vreun fel. Pedepse au primit unii jucători şi oficiali. Astfel, opt jucători hunedoreni, plus antrenorul Ştefan Wetzer  şi un oficial al Progresului  Oradea au fost suspendaţi pe viaţă din orice activitate sportivă (sancţiuni reduse ulterior). Metalul a mai fost acuzată şi de aranjarea meciurilor cu dinamoviştii (2-1 la Oraşul Stalin şi 1-0 cu cei bucureşteni la Hunedoara). Alţi opt jucători au fost suspendaţi între 2 şi 6 luni. Motivele acestor sancţiuni extrem de drastice au fost premierile echipei Progresul Oradea pentru a câştiga meciul cu Rapid Bucureşti, pe teren 6-3. Şi alte partide au fost considerate strategice: Dinamo Braşov – Metalul Hunedoara, scor 1-2, şi Metalul Hunedoara – Dinamo Bucureşti, scor 1-0.

Citește în continuare
Închideți meniul