Peste 500 de participanţi la „Crosul Unirii” 2010

Sâmbătă dimineaţa, 520 de alergători, reprezentând 10 judeţe plus municipiul Bucureşti, au fost prezenţi la startul ediţiei din acest an a competiţiei organizate la Alba Iulia cu prilejul Zilei Naţionale a României. Cu vârste cuprinse între 5 şi 89 de ani (Despina Petre, 89 ani, din Bucureşti şi Traian Petcu, 86 de ani, din Constanţa au fost decanii de vârstă!), concurenţii au alergat, în zona Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul”, pe distanţe cuprinse între 1.500 de metri (copii), 3.000 de metri (veterani) respectiv 4.000 de metri (restul). Direcţia pentru Sport Judeţeană Alba (care din fonduri proprii s-a ocupat de organizarea evenimentului) i-a premiat pe ocupanţii primelor locuri cu medalii, cupe şi diplome, cei clasaţi pe locurile doi respectiv trei au primit medalii şi diplome, în vreme ce fiecare participant a plecat de la Alba Iulia cu un tricou de culoare albă inscripţionat „Crosul Unirii 2010 Alba Iulia”. Prefectul Ştefan Bardan, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel şi comandantul Colegiului Militar Liceal „Mihai Vitezul” Alba Iulia, Marcel Domşa, i-au susţinut…de pe margine pe concurenţi iar rezultatele înregistrate au fost următoarele:

*categoria 85-89 ani: Despina Petre (Bucureşti) şi Traian Petcu (Constanţa); *categoria 80-48 ani: Veronica Negreanu (Farul Constanţa) şi Neagu Mazilu (Poli Iaşi); *categoria 75-79 ani: Catarina Olteanu (Rapid) şi Gheorghe Moşian (CSM Arad), albaiulianul Emil Sufleţel (CS Unirea) a sosit pe locul 3; *categoria70-74 ani: Maria Moga (Iaşi) şi Mircea Bogdan (CSM Sebeş); *categoria 65-69 ani: Emilia Guşat (CS Unirea Alba Iulia) şi Ilie Cioca (foto dreapta, CS Unirea Alba Iulia); *categoria 60-64 ani: Maria Sopa (Sibiu) şi Mircea Teodorescu (Locomotiva Bucureşti); *categoria 55-59 ani: Marian Popa (Hunedoara); *categoria 50-54 ani: Ioana Nica (Rapid) şi Andras Zsigmond (Cluj); *categoria 45-49 ani: Elena Avram (AMEFA Arad) şi Gheorghe Tomoioagă (Arad); *categoria 40-44 ani: Mariana Pochia (Tg. Jiu) şi Florin Firescu (Deva); *categoria 35-39 ani: Nadina Carmen Popa (CSŞ Turda) şi Norica Unchiaş (CS Unirea Alba Iulia, este vorba despre Norica Câmpean fosta mare mărşăluitoare a României) respectiv Iovan Cazacu (CS Vulcan) şi Teodor Truţă (CS Unirea Alba Iulia); *categoria 20-34 ani: Andrei Vâtcă (CSM Cluj); *categoria 18-19 ani: Gabriela Stoica (AC Mica Romă Blaj) şi Bogdan Marinescu (LPS Cluj) respectiv Fabian Berbece (LPS-CS Unirea Alba Iulia, provine de la Colegiul Militar Liceal „Mihai Vitezul” Alba Iulia unde este antrenat de Ilie Cioca); *categoria 16-17 ani: Iulia Deac (CSM Cluj), Mădălina Biriş şi Mădălina Marean (ambele de la AC Mica Romă Blaj) respectiv Alexandru Chindriş (CSM Cluj), Tudor Manolache şi Vasile Cristea (ambii de la AC Mica Romă Blaj); *categoria 14-15 ani: Bianca Molnar (CSŞ Alba Iulia), Brigitta Gombocz şi Nicoleta Ciufudean (AC Mica Romă Blaj); *categoria 12-13 ani: Alina Paşca (LPS Zalău) şi Alin Oancea (AC Mica Romă Blaj); *categoria până la 11 ani: Alina Chiş (CSŞ Mediaş) şi Peter Herman (CSŞ Mediaş).

Dan UDREA, Nicu PĂŢAN

Lasă un răspuns