La baschet feminin, Olimpia CSU Braşov – CSU Alba Iulia 65-85!

Trupa lui Miroslav Popov s-a impus, în această seară, la Braşov, cu scorul de 85-65 , pe sferturi 29-20, 15-19, 18-10, 23-16. De menționat că CSU Alba Iulia nu s-a putut baza în această partidă pe niciunul dintre pivoți, Elisabeth Pavel și Larisa Toma fiind accidentate. În aceste condiții de remarcat sunt evoluțiile universitarelor venite de pe bancă, Marta Fodor și Dora Ardelean, care au avut prestații consistente și au contribuit mult la obținerea victoriei. MVP-ul (Most valuable player) partidei a fost americanca Jessica Kuster, de la CSU, care a reușit 21 de puncte, 13 recuperări, 2 pase decisive și 2 intercepții, pentru un coeficient de eficiență de 29 de unități. De menționat că sportiva de peste Ocean a reușit un nou double-double, cu cele 21 de puncte și 13 recuperări din meci, la fel ca și coechipiera sa Wumi Agunbiade (18 puncte și 11 recuperări). Cu acest succes CSU Alba Iulia încheie anul 2014 pe treapta a treia a podiumului în campionat, cu 12 victorii și 3 înfrângeri, din 15 etape disputate. Pentru universitare urmează vacanța de iarnă, care va dura până în data de 3 ianuarie 2015, când are loc reunirea lotului, pentru ca în data de 7 ianuarie 2015 să fie programat și primul meci al anului, în Sala de Sport a Universității din Alba Iulia, în care trupa lui Popov va întâlni pe Universitatea Cluj-Napoca. Statistică CSU Alba Iulia: Jessica Kuster – 21 de puncte, 13 recuperări și 2 pase decisive, Wumi Agunbiade – 18 puncte, 11 recuperări și 2 pase decisive, L’Oreal Price – 15 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive, Dora Ardelean – 9 puncte și 5 recuperări, Valencia McFarland – 8 puncte, 4 recuperări și 9 pase decisive, Marta Fodor – 8 puncte și 4 recuperări și Milica Deura – 6 puncte și 2 pase decisive. Declarație Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia: În final s-a demonstrat a fii o victorie lejeră, dar nu a fost chiar ușor, chiar dacă am preluat conducerea cu câteva puncte chiar de la debut și în cea mai mare parte a partidei am făcut un joc bun. Am avut și momente mai puțin bune, în care am ratat nepermis, chiar de sub panou, însă am și înscris de câteva ori surprinzător de la 3 puncte. Sunt foarte mulțumit că toate jucătoarele au arătat astăzi mare dorință de victorie și de asemenea, sunt foarte fericit că jucătoarele introduse din postura de rezerve au făcut o figură foarte frumoasă. Mă bucur că am reușit să terminăm anul în primele patru echipe din campionat, acolo cred că ne și este locul, sunt mulțumit de ceea ce s-a reușit în această primă parte a sezonului și sper să continuăm la fel de bine și în anul următor. (Sorin STANCIU, Comunicat de presă al CSU Alba Iulia)

Lasă un răspuns